Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

înaintării turcilor în Europa. După ocuparea teritoriului Albaniei de armatele
otomane, un alt val de albanezi se îndreaptă către Ţările Române; astfel, un
document din 1595 redactat de Giovani Marini Poli, trimisul împăratului
Rudolf al II-lea în Ţările Române, şi adresat curţii imperiale, arată că
domnitorul Mihai Viteazu permite unui număr de circa 15000 de albanezi
să se aşeze în Ţara Românească, scutindu-i şi de biruri pe o perioadă de 10
ani.
În secolele următoare, albanezii au trăit în Moldova şi Ţara Românească ca
meseriaşi, negustori, agricultori, arnăuţi (oameni din garda domnitorilor),
iar revoluţia de la 1821 găseşte un contingent important de albanezi în
oastea lui Tudor Vladimirescu şi în cea a grecului Al. Ipsilanti, astfel că la
mijlocul secolului XIX etnicii albanezi din Romania numărau circa 30000
persoane. Tot în această perioadă, se înfiinţează societăţi culturale ale
albanezilor, precum „Drita”, „Societatea scrierii albaneze”,”Dituria”, ziarul
„Sqipetari”, iar în 1905 s-a înfiinţat la Constanţa o şcoală albaneză sub
conducerea dr. Ibrahim Themo, printre profesori aflându-se şi poetul Alexs
Stavri. Trebuie să amintesc aici faptul că albaneza este o limbă
indoeuropeană, cu dialectele tosk şi gheg, iar în albaneză „squipetar”
(albanez) vine de la „squipe”, ceea ce înseamnă „stâncă, munte” („oameni
de la munte”), iar cuvântul „carpe” desemnează tot „munte”, de unde
numele de „Carpaţi”. De altfel, multe cuvinte, circa 150, sunt similare în
albaneză şi română: gât, mânz, buză, brad, brâu, copil, căciulă, baltă, a
curma – kurmaj, căpiţă – kjipi, fluier – floere, crăciun – kercun, eta – timp,
etate, ş.a., ceea ce întăreşte afirmaţiile unor istorici care vorbesc despre
convieţuirea timp de multe sute de ani alături de albanezi a romanităţii
orientale.
După primul război mondial a sosit un alt val de albanezi, în special din
Macedonia, ce s-au stabilit cu precădere în Transilvania, din motive
economice, dar şi pentru a studia în învăţământul superior românesc; se
poate afirma că prima parte a secolului XX, şi datorită societăţii
„Bashkimi”, ce a avut un rol important în efervescenţa vieţii culturale
albaneze din Romania, a fost o perioadă de maximă înflorire şi prosperitate
a comunităţii albaneze din România.
Dintre personalităţile mai cunoscute ce au avut un rol important în istoria
României, se pot enumera prinţesa Elena Ghica (poeta Dora d’Istria),
familia Lupu (Vasile Lupu a ajuns domnitor în Moldova), scriitorul Victor
Eftimiu, muzicienii Al. Mihăilescu Toscani şi Kristaq Antoniu, actorul
Chiril Economu, poetul Alex Stavri, cel ce a compus imnul naţional al
Albaniei pe muzica lui Ciprian Porumbescu, arhitectul Spiru Nicolau,
Pandeli Vangheli, care a ajuns prim ministru în Albania, Dimitrie Berati, ce
a ajuns ministru de externe, Naum Veqilhargi, cu un merit deosebit prin
faptul că a tipărit primul dicţionar în Romania al limbii albaneze, şi mulţi
alţii.
285