Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

L-am prins de braţ pe Arianit Çela 106 . Şi el mi-a promis că vor fi iertaţi. Neau
înşelat. Cu toţii ne-au înşelat. Ne-au minţit. Noi trimiteam scrisori ca să
fie iertaţi, ei îi împuşcaseră deja... Mama lui Vilson mi se pare că nu realiza
clar moartea fiului. A venit să trăiască cu mine şi cu fetiţa. Cu noi mânca, cu
noi dormea, purtându-i fetiţei noastre o dragoste de nedescris. Mare doliu a
fost. Cumplit a fost când eu şi cu fetiţa mea am fost obligate să plecăm.
Acum mi-a murit Vilson cu adevărat, ţipa. Acum mi-a murit băiatul“.
Act-expertiză (literară)
Azi la data de 19.11.1976, la Tirana, eu, D. Ç., redactor pentru poezie la
organul literar “Lumina” (Drita), organ al Ligii Scriitorilor şi Artiştilor din
Albania, după cererea înaintată de către interogatorul Secţiei Afacerilor
Interne Librazhd, S. C., după hotărârea zilei de 28.9.1976 privind actexpertiza
literară a unor materiale literare aparţinând numitului Genc Leka.
În urma expertizei exercitata asupra materialelor sus menţionate, rezultă că:
Poezia intitulată “Poezie fără titlu” este una pesimistă, unde autorul îşi
exprimă disperarea că i-a trecut viaţa copilăriei, care a fost frumoasă pentru
el, iar acum nu mai este, iar în viaţa de acum i-au rămas doar ruine şi pietre.
Ultimele două versuri, „care dorm sub pietre veşnic / în visele mele”
exprimă clar ideea că viaţa lui actuală nu este deloc frumoasă şi că visele
avute cândva nu i s-au realizat.
„Cântec pentru prietenii de odinioară“. Această poezie prezintă interes. În
primele patru strofe, autorul vorbeşte despre nişte prieteni care nu sunt
definiţi cine sunt. Aceşti prieteni vin în sat şi, când pleacă, prin cărări rămân
urmele lor, deci rămâne amintirea lor. Cântecul acestor prieteni „se topeşte
în vânt“, deci dispare, n-o mai ascultă nimeni. Iar ei „păşeau noaptea pe
străzi“. Autorul îşi aduce aminte cu nostalgie vremea când ei veneau în sat
şi-i aduceau lui „doar bucurie“. Se pare că pe aceşti prieteni autorul i-a
văzut când era foarte tânăr (versul „eu micuţ eram pe-atunci“), pe urmă nu
i-a mai văzut: „anii s-au dus, noi nu ne-am mai văzut“, aceşti prieteni de
odinioară, precum îi numeşte el, l-au inspirat, i-au dat un steag, versul „Voi,
prieteni, mi-aţi dat un steag“, deci un ideal, idei. În cea de-a patra strofă
reiese că aceşti prieteni purtau „puşti pe umeri“, că „văzuseră multe în viaţă
şi erau mari viteji“.
În celelalte strofe ce urmează şi care aparţin aceleiaşi poezii, dar cu o
separare, parcă s-ar fi scris mai târziu, caracterul poeziei pe neaşteptate se
schimbă. Autorul afirmă că scrie, cântă despre acei prieteni cu dor şi că ei sau
jertfit pentru libertate, dar că totuşi sunt încă în viaţă. Îi numeşte
eliberatori, le spune „doar să vedeţi cum a devenit Albania astăzi“, dar tot
106 Procurorul general al Republicii Albania în perioada comunistă.
429