Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

nimicite, iar armata revoluţionară înaintează spre Constantinopol. Sunt
atrase de partea sa toate forţele politice din ţară. Adunarea Naţională din
Angora, în unanimitate, îl alege Preşedinte, proclamându-l şeful mişcării de
independenţă a Turciei. În răspunsul trimis de noul lider politic al ţării
Preşedintelui Republicii Franceze sunt afirmate cu tărie idealurile poporului
turc de a-şi apăra şi manifesta prerogativele şi drepturile sale de putere
suverană.
În faţa pericolului extern, cea dintâi măsură este aceea de a reorganiza şi
întări armata, prin aprovizionarea ei adecvată cu arme şi provizii de
alimente, dar şi prin reintroducerea disciplinei severe. Constituţia imperială
fiind caducă, iar cea nouă, revoluţionară, nefiind încă redactată, voinţa sa
are putere de lege. Mustafa Kemal posedă cu desăvârşire arta dozării
reformelor, unul din elementele esenţiale ale succesului de-a lungul
zbuciumatei sale cariere militare şi politice.
În vara anului 1921, trupele greceşti declanşează ofensiva admirabil
pregătită, dar armata revoluţionară turcă obţine o victorie însemnată, la
Sakharia. Pentru a-i alunga definitiv însă pe greci din Asia Mică, Mustafa
Kemal acceptă sprijinul, constând în arme şi echipament de luptă, din partea
francezilor, italienilor şi americanilor, aceştia, la rândul lor, având tot
interesul de a diminua influenţa Angliei în Orientul Apropiat. În 1922,
armatele turceşti obţin victoria definitivă împotriva grecilor, ajungând până
la ţărmurile Mediteranei, iar numele comandantului turc cunoaşte
celebritatea mondială.
Este epoca în care elementele creştine, grecii şi armenii, iau, în masă,
drumul exilului; sute de mii de oameni părăsesc Asia Mică, trecând în
Europa şi în provinciile ocupate de francezi şi englezi.
Prin Tratatul preliminar de la Mudania, încheiat cu trupele aliate,
reprezentate de generalul englez Haringtone, se realizează primul punct,
capital, al mişcării kemaliste: Turcia scapă de sub umilinţa stăpânirii străine.
Ultima fază a războiului de independenţă se încheie fără luptă şi vărsare de
sânge, contrar tuturor aşteptărilor.
Urmează însă perioada cea mai grea: refacerea internă şi aşezarea Turciei
pe noi temeiuri spirituale şi materiale, creându-i o nouă structură internă
politică. Este, fără îndoială, etapa în care se manifestă geniul politic al
Ghaziului Mustafa Kemal, etapă de răscruce în istoria „vie” a Turciei.
Structura de stat în viziunea guvernului de la Angora, recunoscut acum de
Puterile Aliate, este prezentată, în cadrul unei declaraţii publice a
reprezentantului extraordinar de pe lângă poporul din Constantinopol şi
Tracia, generalul Refet – Paşa: „Nici sultan, nici mare – vizir, nici guvern
personal, ci conducere democratică prin reprezentanţii aleşi de popor în
Adunarea Naţională, care deţine întreaga putere executivă şi legislativă a
242