Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

personajele, ele sunt acolo, în manuscris (şi arată cuşca sufleur-ului), din
moment ce există unul!
TATĂL: Corect! Dat fiindcă nu există manuscris, dumneavoastră aveţi
şansa, doamnelor şi domnilor, să le aveţi în faţa dumneavoastră, în viaţă,
aceste personaje…
DIRECTORUL: Oh, ce bună şi asta! Probabil aţi dori s-o faceţi singuri? Să
jucaţi piesa, să vă prezentaţi înşivă în faţa publicului?
TATĂL: Şi eu, aşa cum suntem.
DIRECTORUL: Ei bine, eu vă asigur că asta ar însemna un spectacol
ridicol.
(Gallimard, colecţia Folio, 1986, p. 83)
2.1.1. Ideile autorului
Ar fi în zadar să deduci din textul dramatic punctul de vedere al autorului
său. Dacă opera face ecou problematicii epocii respective, ea nu ne oferă
decât rareori răspunsurile dramaturgului la întrebările care li se pun
contemporanilor. Care a fost poziţia lui Molière în această privinţă? Ea nu
reiese clar nicăieri, fie când ne referim la piesa Les Précieuses ridicules, şi
nici la Les Femmes savantes. Totuşi, ideile altor dramaturgi se degajă din
opiniile exprimate de ei referindu-se la piesele L”Île des esclaves, L”Île de
la raison sau La Colonie a lui Marivaux, respectiv la teatrul lui Seneca sau
al lui Sartre, dar, în orice caz, avem de a face cu cazuri izolate. Tragediile
lui Seneca au un prolog care nu are ca scop expunerea intrigii, ci desenarea
în mare a situaţiei morale. La prima scenă a lui Oedip, inspirată din Oedip
rege a lui Sofocle, eroul trăieşte deja un sentiment de vinovăţie, absent la
Sofocle, unde el este convins că este inocent. Autorul lui Lettres à Lucillus
împrumută eroilor săi morala stoică - oferită ca model -, opusă filozofiei
epicuriene exprimate prin cor. Din cauza acestui caracter sentenţios, opera
sa dramatică a fost uneori judecată cu asprime. Sub pretextul că expunerea
gândirii ar încetini acţiunea, s-a pretins că tragediile sale nu ar fi destinate
scenei, ci numai lecturii sau declamării în faţa unui public cultivat.
2.1.2. Autorul şi personajele sale
Deşi fiecare personaj vorbeşte la persoana întâi, teatrul interzice orice
posibilitate de autobiografie. Nu trebuie însă exclus faptul că textul dramatic
ar putea să aibă o anumită legătură cu autobiografia autorului său. Aceasta nu
ar fi fost o pură întâmplare dacă avem în vedere faptul că Molière a creat
L”École des maris, în 1661, tocmai când, inspirat nebuneşte de Armande
Béjart, a visat să se însoare cu ea, iar un an mai târziu a scris L”École des
158