Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

- Drăguţe domnişoare (cine poate să mi-l traducă altfel cuvântul românesc
„drăguţe”?), mâinile voastre sunt tare frumoase, dar vă rog să mă credeţi că,
în timp ce în grafologie sunt un diletant, de chiromanţie habar n-am.
În acea clipă nu sunt în stare să vă mărturisesc câte mâini răzbunătoare au
căzut pe capul meu:
- Ah, eşti un mincinos, un mincinos.
- Cer scuze, drăguţe domnişoare, dar totuşi le mulţumesc mâinile voastre atât de
delicate... Acum nu merităm, oare, câte un pahar cu vin?
- Două-trei, dacă vrei.
Era D’Artagnan persoana care vorbea aşa.
- Aş dori să fac şi o propunere: nu se poate cânta la pian cu „patru mâini”?
Şi aceasta a fost acceptată.
A cântat D’Artagnan împreună cu fata „mână de argint”, cum îmi plăcea s-o
chem în gând.
Muzica şi bucuria au durat până târziu.
Afară coborâse noaptea. Din balcon se auzea cântecul pădurii înmugurite.
Era primăvară.
Era linişte.
Iar mărul înflorise…
Am ieşit în grădină, am păşit prin străduţe, încet.
Sufletul-mi era foarte tulburat, deşi era primăvară.
D’Artagnan, i-am spus, intră repede în casă căci noaptea este friguroasă. Iar
tu eşti îmbrăcată în haine subţiri şi arzi ca focul.
N-a vrut, dar mi l-a urmat sfatul.
Mi-a întins mâna, suflecându-şi mânecile.
I-am sărutat-o.
Şi sufletul mi s-a umplut cu primăverile ei.
382