Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

De altfel, marele istoric Nicolae Iorga spunea despre albanezi că „sunt veri
buni cu românii”, referindu-se la asemănările de trăsături caracteriale
precum hărnicia, dârzenia, tenacitatea cu care şi-au apărat de-a lungul
veacurilor identitatea şi fiinţa naţională, iar în limba albaneză „vla”
înseamnă „frate”: în acest mod se adresează albanezii vecinilor lor aromâni.
Dar asemănările nu se opresc la trăsături caracteriale, şi am să amintesc aici
de interferenţe gastronomice între albanezi şi aromâni, interferenţe datorate
convieţuirii în acelaşi areal sute de ani: alimentaţia ambelor populaţii se
bazează în mare măsură pe carne de oaie şi vită (pilaful cu carne de oaie
este un fel de mâncare obişnuit la aromâni şi albanezi), apoi „pipirivţi”, la
aromâni, care este o salată de ardei, roşii şi brânză, mielul fript la proţap sau
mielul în aluat, ca şi diferite prăjituri cu nucă şi miere (renumitele
baclavale), apoi braga şi pita cu praz, brânză sau spanac, la fel de mult
apreciate de aromâni şi albanezi, „târhână” şi „peturi”, care sunt copturi din
grâu ce rezistă mai mult timp, şi multe asemenea. Iar când un albanez te
invită la masă, nu se poate să nu fii servit cu iahnie de fasole, orez cu
legume şi carne de oaie, friptură de berbec sau de oaie cu sos de smântână,
la care se adaugă „raki”, (ce asemănare cu românescul „rachiu”!) o băutură
ce seamănă la gust cu coniacul. Iar prăjitura „hoshaf”, din smochine, este
încununarea unei mese tradiţionale albaneze.
În privinţa portului popular al albanezilor, se poate observa o asemănare cu
cel al aromânilor, datorită convieţuirii îndelungate în acelaşi areal a celor
două etnii; astfel, tulpanul triunghiular, varianta basmalei, apare în costumul
de lucru la câmp al femeilor din regiunea Balcanilor, ca şi pantalonii ce erau
purtaţi de bărbaţi, cu o croială tip „şalvari”, ce amintesc de portul popular
albanez. Acelaşi lucru se poate spune şi despre paftalele de metal, înşirate
pe brâie ţesute în casă.
Este greu de afirmat categoric cine şi în ce proporţie a influenţat pe celălalt,
dar pot afirma cu certitudine că ambele etnii se mândresc cu frumuseţea
portului popular, şi aceste asemănări culturale nu fac decât să sublinieze
buna convieţuire a celor două etnocomunităţi în spaţiul balcanic.
În ceea ce priveşte relaţiile instituţionale, oficiale, statul român a oferit
albanezilor în 1911 posibilitatea desfăşurării serviciului religios în limba
albaneză în cadrul bisericii „Dintr-o zi” din Bucureşti, iar între anii 1919 –
1935 a fost editat în România ziarul „Albania Nouă”.
De asemenea, la Bucureşti au fost editate cărţi şi manuale şcolare în limba
albaneză ale lui Naim şi Sami Frasheri, Jani Vreto, Kristo Meksi (acesta din
urmă a scris o importantă lucrare intitulată „Turcia şi transformarea ei”, în
care vorbea despre problemele mişcărilor naţionale ale ţărilor din Balcani în
acea perioadă de frământări politice). În anul 1899, în Bucureşti, a avut loc
un congres al albanezilor din România, care a lansat un apel la independenţa
Albaniei, sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cerând introducerea limbii
albaneze ca limbă oficială, şcoli în limba albaneză, înfiinţarea armatei
286