Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

mod sistematic drepturile omului, ale minorităţii greceşti, prin practici
apreciate ca fiind inacceptabile, cum ar fi: urmărirea de către organele de
poliţie turcă, restricţiile privind libertatea de exprimare şi libertatea
religioasă (confesională), discriminarea în materie de educaţie, limitările
asupra dreptului de control al organismelor caritabile, denegarea identităţii
etnice. Este evident că minoritatea greacă din Turcia este pe cale de
dispariţie.
Pe de altă parte, armenii reprezintă, numeric, cea mai importantă minoritate
creştină din Turcia (peste 100.000 de persoane), dar situaţia lor rămâne
fragilă şi vulnerabilă. Aceasta se explică, mai ales, prin evoluţia istorică, în
particularitate, prin genocidul din 1915, negat vehement şi constant de
autorităţile turce. Să ne reamintim că, după opinia statului armean, în jur de
1,5 milioane de armeni au fost masacraţi în timpul ultimilor ani ai ocupaţiei
Imperiului Otoman (1915-1923), în cadrul unei operaţiuni militare vizând să
expulzeze populaţia armeană din Turcia Orientală. Dar statul turc a afirmat
întotdeauna că nu a avut loc niciun masacru sistematic şi că cea mai mare
parte a populaţiei armene a părăsit ţara din proprie voinţă, în timpul
războiului civil. Pentru autorităţile turce nu au avut loc niciodată decât
„deplasări (migrări) de populaţie din cauza războiului”. Nu este puţin
probabil că genocidul armean continuă să ridice grave probleme Turciei;
dacă responsabilităţile individuale au fost uitate, nu se întâmplă acelaşi
lucru şi cu răspunderea statului, în calitatea sa de subiect de drept
internaţional. Genocidul armean rămâne o rană a Turciei. Cu toate acestea,
comunitatea armeană este, în prezent, bine integrată, chiar asimilată
societăţii turceşti şi mai mulţi membri ai săi fac parte din înalta „burghezie”
turcă, probabil şi datorită ocupaţiei lor principale, comerţul, în special cu
bijuterii.
Trebuie să vorbesc, totodată, şi despre comunitatea evreiască, a cărei
populaţie variază între 8000 şi 10.000 de persoane. Cea mai mare parte a
evreilor din Turcia locuiesc în Istanbul, dar o mică parte a comunităţii
trăieşte la Izmir (în jur de 2.500 de persoane), precum şi în Bursa,
Canakkale, Adana, Ankara. Evreii din Turcia nu sunt îngrijoraţi de regimul
statal, care îi consideră „aliaţi”, pentru a-i instala în Israel. Ei se bucură de
18 sinagogi în serviciu la Istanbul, însă cele mai multe nu funcţionează
decât pe perioada verii; altele, doar în zilele de sărbătoare. Evreii, care ,de
altfel, vorbesc toţi limba turcă în calitate de limbă maternă, au dreptul de a
studia ebraica în sinagogi şi în şcoli private. Ei reprezintă un alt segment al
populaţiei turceşti cu o situaţie materială foarte bună şi cu un procent al
intelectualilor însemnat.
Prin urmare, minorităţile etnice şi lingvistice din Turcia nu sunt „deloc
mulţumite de soarta lor”, ca să folosesc un eufemism. Problema kurdă,
236