Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

THEATRUM
KOPI KYÇYKU
O privire în istoria teatrului universal
(Një vështrim në historinë e teatrit botëror)
În loc de prefaţă
Istoria teatrului este disciplina care se ocupă cu studiul literaturii dramatice
şi al activităţii teatrale de-a lungul timpului: instituţii de teatru, regie,
interpretare actoricească.. Ea arată condiţiile sociale care au dat naştere
operelor teatrale, felul cum aceste opere oglindesc structura şi evoluează
odată cu ea, precum şi influenţa pe care ele o exercită la rândul lor asupra
vieţii sociale. Pe de altă parte, Istoria teatrului se ocupă de valoarea artistică
a operelor dramatice, ştiut fiind că de această valoare artistică depinde în
foarte mare măsură eficacitatea lor ca opere de educare a publicului.
Stabilirea legăturii între fenomenele artistice şi cele sociale se impune mai
ales la studiul teatrului şi trebuie să ţină seama de ideile, interesele şi
sentimentele consumatorilor teatrului de toate nivelurile, gusturile şi
categoriile populaţiei.
Pentru a evita o prea mare rigiditate şi monotonie, şi ţinând seama că este
vorba de o lucrare care se adresează în exclusivitate studenţilor, ne-am
străduit să dăm expunerii noastre o cât mai mare claritate, bazată pe o logică
strictă, necesară pentru înlănţuirea ideilor şi pentru a uşura reţinerea lor. În
sfârşit, am încercat ca, prin organizarea materialului să creăm la studenţi
obişnuinţa de a-şi organiza şi ei cunoştinţele pe linia unor idei generale şi să
stabilească unele criterii în aprecierea operelor noi cu care ar lua contact.
Am urmărit să arătăm în ce măsură operele respective au reuşit să înfăţişeze
problemele majore ale epocii în care au fost create, dar şi să facă din ele
valori generale şi permanente de ordin social şi moral. Sigur că aceste
„ţinte” nu pot fi atinse decât prin valori artistice înalte şi prin originalitate.
Fiind mai ales un studiu al dramaturgiei şi oferind informaţii strict
indispensabile referitoare la viaţa teatrală, la instituţiile de teatru, la
problemele de montare şi de interpretare, rămâne ca spectacologia, de altfel
extrem de importantă, să fie tratată într-o a doua etapă. Căci teatrul, această
artă a „efemerului”, nu se împlineşte cu adevărat decât prin spectacol, prin
această întâlnire privilegiată între o trupă de actori şi public. În altă ordine
de idei, teatrul se bazează pe jocul actorilor, fără de care el nu ar fi existat.
156