Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

IMAGO MUNDI
ZHANI CANCO
Impresionantul Braşov
(Në Rumani)
Ne aflăm la Piaţa Rosetti. Lângă noi au parcat microbuze şi autocare, dat
fiind că tocmai aici îşi are sediul compania de transporturi care acoperă linia
Braşov-Bucureşti.
Sunt primele ore ale unei dimineţi de toamnă şi vânzătoarea, o blondă
elegantă, cu ochi albaştri, înmânându-le biletele, cu o voce melodioasă, ne
sugerează - deoarece microbuzele pleacă la un interval de jumătate de oră -
ca timpul la dispoziţie să-l ”umplem” bând ceva la Bar-Restaurantul Firmei,
sau să stăm în interiorul microbuzului. Dându-ne seama că timpul era prea
scurt, am preferat să ne aşezăm în locurile noastre din microbuz. În acea
clipă, magnetofonul a început să transmită muzică uşoară din repertoriul
cântăreţilor contemporani Mircea Drăgan, Monica Anghel, Loredana Groza,
Rodica Creţu, Anastasia Lazariuc, Cătălin Crişan, Mirabela Dauer, Ştefan
Hruşcă, Panseluţa Fieraru…
Şoferul anunţă pornirea spre Braşov, numele căruia îl auzisem pentru prima
dată la liceu, de la profesorul de geografie, Riza Lalo, care abia se înapoiase
din România, unde îşi terminase studiile. Acolo, în afară de diplomă, furase
şi inima unei românce, cu care urma să-şi petreacă tot restul vieţii. Destinul
a vrut ca, peste câţiva ani, eu, de asemenea, să mă duc la studii în România,
la Universitatea de Arhitectură şi Urbanistică „Ion Mincu”, colegul meu de
cameră fiind tocmai din Braşov. Se numea Corneliu Popa şi, pentru
rezultatele excelente, statul român îi acordase o bursă specială. Într-o zi (era
deja anul 1961), a venit din oraşul meu natal entuziasmat fiindcă el urma să
fie chemat din nou Braşov, nu Oraşul Stalin.
Acestea îmi treceau prin minte, când colegul meu de drum, Kopi Kyçyku, şi
el fost student la Bucureşti, m-a informat că cei 168 de kilometri pe care
urma să îi parcurgem, nu constituiau vreo distanţă prea mare. Acest dialog,
deşi scurt, pare-se atrăsese atenţia unui alt călător, aşezat în faţa noastră.
Întorcându-se spre noi, ne-a spus cu naturaleţe şi politeţe: „Eu sunt lingvist,
dar limba pe care vorbiţi n-am auzit-o niciodată. Puteţi să-mi-o lămuriţi?”
Profesorul Kyçyku a început să-i explice pe scurt ce reprezintă limba
noastră, punând accentul şi pe legăturile sale cu româna prin împrumuturile
comune şi reciproce, despre care scrisese şi publicase câteva articole în
341