Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

- Vei fi şi tu printre noi, D’Artagnan?
- Sigur că da, „îmi voi face onorurile casei”.
Şi mi-a întins mâna din nou…
Paştele în acel an l-am petrecut la biserica unită din oraşul Baia Mare.
Sfânta slujbă a fost ţinută de canonicul T., tatăl colegilor mei Lucian şi
Salustiu.
După aceea, episcopul Alexandru a vorbit plin de vervă despre lupta
împotriva războiului, pentru pace şi dreptate în lume, tocmai atunci când
însăşi temelia păcii şi a dreptăţii se îndreptau spre prăpastie.
Am umblat în ziua aceea prin prieteni şi cunoştinţe, având parte ore de
neuitat.
Undeva, sub un cireş înflorit - ca într-o pânză imprimată japoneză –
stăpânul casei, care fusese deputat al ţării şi prefect al oraşului, mi-a vorbit
de Albania şi tocmai de locurile mele natale, pe unde trecuse în timpul marii
conflagraţii.
Mi-l aduc aminte şi acum, spunea, acest fost ofiţer al Austriei, fiind aşezat
lângă masa încărcată cu darurile Paştelui, sub cireşul înflorit, mi l-aduc aminte
foarte bine lacul albastru, înconjurat de munţi aspri. Acei munţi i-am călcat cu
piciorul, deoarece m-am luptat în acele locuri, care aveau zăpadă şi în luna
mai. Locuri aspre, dar şi frumoase.
Peste capetele noastre s-au scuturat flori de cireş.
El a mai adăugat:
- Ne-am luptat, lăsând numeroşi morţi pe acele meleaguri: colegi, prieteni,
fraţi. Nu ştiu dacă mai sunt mormintele lor.
Eu îmi aduceam aminte ca în vis uniformele cenuşii ale austriecilor - cu
care acoperiseră atâtea popoare - mărşăluind cândva pe cărările satului meu,
în acel teribil an al foametei.
Numeroase fuseseră mormintele lor, acolo, pe un plai de castani. Mureau de
răni, de boli, de foame.
Apoi cimitirul a fost netezit, transformându-se în podgorie.
Unele din oasele mari, pe care nu le topise ţărâna, au fost aruncate într-o
groapă comună, la colţul podgoriei, lângă tufişuri. Acum, din mormintele
austriece, nici urme nu există…
Omul care lucrase pământul acolo, Gjokë se chema, îmi povestise cândva
despre un pumn de dinţi din aur, înfipţi în oase.
I-am scos din oase cu mare greutate, cu ciocanul în mână, că erau tari.
Bine confecţionează dinţii cei din Austria.
Nu puteam să-mi explic acea tristeţe care a năvălit peste mine sub acel cireş
înflorit, lângă masa plină de darurile Paştelui.
Stăpânul casei, care îmi vorbise în mod special despre Albania, nu a mai
întrebat de morminte.
376