Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

Cultului Islamic şi al Fundaţiilor de Pietate Musulmană, introducând în
locul şcolilor religioase , principiul şcolii unice, laice.
Totodată, numeşte o comisie de jurişti care să redacteze codurile civil,
comercial şi penal, pentru a înlocui dispoziţiile anacronice, caduce, ale
codurilor religioase.
Crearea unei noi structuri a statului, dându-i un caracter, în fapt, laic,
reducerea religiei la o problemă de conştiinţă individuală, clarificarea, e
drept, relativă, a vieţii politice interne, stabilirea de relaţii diplomatice, de
„bună prietenie”, cu puterile străine şi armonizarea intereselor Turciei cu
interesele acestora, iată numai câteva din marile realizări ale revoluţiei
kemaliste. Urmează o nouă etapă în evoluţia reformării statului turc, anume,
procesul de adaptare a noii vieţi formelor de civilizaţie şi progresului epocii
contemporane. Pentru aceasta, este nevoie de schimbarea mentalităţii
orientale retrograde şi pasive a poporului turc, înlăturarea totală a
instituţiilor şi simbolurilor anacronice. „Spre Occident şi înapoi la sursa
autentică a vieţii turceşti” devine deviza epocii reformatoare pe care
Ghaziul Mustafa Kemal înţelege să o inaugureze, începând cu anul 1925.
Noile reforme se succed la intervale scurte de timp, Preşedintele Republicii
Turcia folosind metoda sa practică, persuasivă şi oportunistă.
E) Suprimarea fesului
Fesul turc era de origine grecească, adoptat dintr-un capriciu al Sultanului
Mahmut, care ordonase să fie purtat de întreaga suflare mahomedană. Cu
trecerea vremii, deşi nepractic şi ridicul, portul fesului se înrădăcinează în
obiceiurile mahomedanilor, devenind un simbol religios: deosebirea
credincioşilor musulmani de restul lumii păgâne, creştinii.
Sesizând factura înapoiată a fesului, Mustafa Kemal propune o lege ,
adoptată în unanimitate de Adunarea Naţională, privind suprimarea
acestuia. Poporul turc se adaptează destul de rapid acestei măsuri, trecând
rând pe rând, la purtarea pălăriei occidentale. Ultimul vestigiu al regimului
imperial defunct, turbanul, semnul distincţiei prin pietate, omagiu adus
spiritului teocratic, este şi el suprimat, purtarea lui fiind permisă doar
slujitorilor din moschee. „Pe deasupra credinţei coranice, conştiinţa
omenească liberată îşi reia drepturile sale. Adoptând pălăria, turcul devine,
în sfârşit, cetăţean al lumii” 73 , iar „pălăria, ca uniformă generală, apare
astăzi ca simbolul împăcării universale” 74 . În acelaşi spirit al laicizării, sunt
desfiinţate şi congregaţiile religioase, instituţii şi oratorii bisericeşti, în care
73 Gentison, „Mustapha Kemal”, Editura Bossard
74 Henry Laporte, „La nouvelle Europe”
246