Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

cimitirul oraşului şi am intrat în „păduriţa” merelor. Flori albe se scuturau peste
capetele noastre.
Am mers apoi pe alte urme şi am pătruns în pădurea castanilor.
Aromă de flori şi de ţărână proaspătă.
Aromă de codru, în primăvară. Mi-am adus aminte de versul unui cântec
vechi bulgăresc: „Hubava si gore moja - Mirishesh na mladost”. Da, frumos
eşti, tu, codrul meu, miroşi a tinereţe…
Aruncând privirile mele jos, am căzut în plasa gândurilor.
- La ce de gândeşti?- m-a întrebat prietenul.
- Iată - i-am spus - castanii şi merele înflorite îmi trezesc dorul adormit de
ţara mea. Şi acolo a înflorit acum mărul, iar lacul străluceşte. Când îmi
închid ochii, aroma pe care o simt, este aceeaşi cu cea a pădurii mele.
Astfel a început sejurul meu în oraşul Baia Mare, la acel sfârşit de aprilie.
Am umblat prin acele păduri şi dealuri cu un dor şi avânt copilăresc.
Plimbându-se, am coborât până la margine de drum, unde ochii mei au
văzut o minune: o căsuţă invadată de flori şi verdeaţă, ca în basme şi peste
basme. Dinăuntru veneau sunete rare de pian.
- Vrei să intrăm? - m-a întrebat prietenul cu zâmbetul pe buze.
Dat fiindcă nu i-am răspuns repede, el a continuat:
- Ştii cine locuieşte aici? Domnişoara L.
- Eh - am spus - suntem ca la un roman romantic. Primăvară, flori, pian.
Acum iată şi poezii. Şi o poetă…
- E mai bine să plecăm.
Eram gata să plec, când pe o ramură, deasupra uşii grădinii, s-a ivit un băiat
- n-avea mai mult de 14 ani - îmbrăcat foarte simplu, cu pantaloni scurţi şi
sandale.
Prietenul mei s-a apropiat de el şi i-a spus ceva la ureche.
Băieţaşul a coborât şi a ieşi la o străduţă.
- Este frăţiorul Domnişoarei L. Aşa stă tot timpul, până la toamnă.
Umblă ici-acolo, urcă în pomi, nu se amestecă cu colegii.
- Niţel sălbatic.
- Doar niţel…
Uşa s-a deschis.
O fetişcană blondă - ca o poloneză (chiar era), cu ochi cenuşii, gene lungi care
se mişcau întruna, mai degrabă scundă decât înaltă, îmbrăcată cu o rochie
închisă cu „muşchetari” albi la mânecă şi la gât.
Aceasta era poeta cu care, de şase luni, datorită prietenului meu, ţineam o
corespondenţă romantică privind arta poetică. Îmi trimisese un caiet – ca sămi
dau cu părerea - conţinând poezii care miroseau a primăvară, a ţărână
proaspătă, a flori, cu ecouri de dureri ale viitorului, cu strigăte de viaţă şi
ţipete de moarte, cu misticism de martiri.
Îi dădusem, prin scrisori, câteva sfaturi în legătură cu tehnica versificării,
precum şi cartea poetului Rainer Maria Rilke „Scrisori către un tânăr poet”.
373