Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

explicit sau implicit, de omogenizare şi integrare, uneori până la asimilare, a
minorităţii de către majoritate, urmată, ca o consecinţă, de o atitudine de
cedare a presiunilor sau, din potrivă, de una de păstrare a identităţii
culturale.
România, după anul 1990, a dezvoltat mecanisme politice care garantează
relaţii normale între majoritate şi minoritate, aşa cum sunt asigurarea
reprezentării în Parlamentul ţării a fiecărui grup etnic, Consiliul
Minorităţilor Naţionale, dar şi o atitudine deschisă, cooperantă, a societăţi
civile faţă de minorităţi, ceea ce sociologii denumesc, într-un cuvânt,
conceptul de alteritate, de acceptare a celuilalt. La fel de cunoscut este
modelul sociologic românesc de bună vecinătate, model rezultat din
cercetări asupra convieţuirii în Dobrogea, Banat, Bucovina, Transilvania,
zone etnografice unde locuiesc, alături de români, un număr important de
minorităţi din România. Acest model pune accent pe respectul diversităţii
culturale, pe comunicare interculturală, în ultimă instanţă pe interferenţe
culturale, toate acestea ducând în final, la o mai bună cunoaştere, o mai
mare toleranţă interetnică, precum şi la îmbogăţirea spirituală a fiecărei
etnocomunităţi. Într-o lume a globalizării, a mondializării, ceea ce ne poate
diferenţia de ceilalţi, fără a ne enclaviza, rămâne specificul cultural şi
spiritual.
Albanezii se consideră a fi urmaşi direcţi ai vechilor iliri ce au populat în
antichitate o parte importantă din Balcani, după majoritatea surselor istorice
anterior venirii slavilor în această zonă geografică. După cum afirmă
specialiştii, ilirii au sosit în peninsula balcanică în jurul anului 900 î. H., iar
după ce regiunea a fost cucerită de Imperiul Roman, Iliria a fost organizată
ca provincia romană Illiricum, ulterior numindu-se Dalmaţia, pentru ca mai
apoi să fie sub dominaţie grecească şi a Imperiului Bizantin.
Teritoriul Albaniei de azi a devenit o parte a Imperiului Otoman în 1478,
după o perioadă îndelungată de rezistenţă armată condusă de Gjergj
Kastrioti Skanderberg şi de prinţul Lekë Dukagjini, (acesta din urmă
cunoscut şi prin faptul că este autorul Kanun-ului, cod cutumiar civil şi
moral), iar în 1912 Albania a devenit independentă. Între 1928 şi 1938
forma statală a fost aceea de regat, iar în 1938 a devenit posesiune a Italiei
până în anul 1945, când puterea a fost acaparată de partidul comunist
albanez. Începând cu anul 1990, Albania a iniţiat reforme democratice,
precum pluripartitismul şi economia de piaţă. Convieţuirea ilirilor pe
teritoriul actual al României începe în perioada stăpânirii Daciei de către
Imperiul Roman, când împăratul Traian aduce în prima parte a secolului al
II-lea d. H lucrători de origine albaneză, pentru a lucra la minele de aur din
Munţii Apuseni. Apoi, va exista un contingent de soldaţi albanezi în oastea
lui Mircea cel Bătrân ce a participat alături de alte popoare creştine, la
bătălia de la Kosovopolje din anul 1389, cu scopul de a pune stavilă
284