Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

În acest cadru, lângă conceperea şi studierea corecte a istoriei
contemporane, este necesară o analiză a aspectelor socio-psihologice,
respectiv a constituţiei spirituale a balcanicilor, a gamei variate de etnii şi de
religii, a tradiţiilor literare-artistice şi a culturii în genere.
Conflictualitatea din Balcani trebuie văzută din origini, odată cu formarea
statelor balcanice de către Marile Puteri ale vremii, în ajunul agoniei
Bolnavului din Bosfor, a dezbinării Imperiului Otoman, pentru a continua
cu Congresul de la Berlin (1878), respectiv cu Conferinţa de la Londra
(1913), Conferinţa de Pace de la Paris (1919) şi cea de la Yalta (1946).
În conformitate cu propriile interese şi în funcţie de rivalităţile momentului,
Marile Puteri au dat naştere unor state balcanice cu etnii şi populaţii
amestecate, dând teritoriile altora celor cărora istoric ne le aparţinuseră
nicidecum. Procedând astfel, au făcut posibil ca, de mai bine de un secol,
popoarele noastre „să trăiască în duşmănie”, după cum s-a exprimat marele
poet albanez, preotul catolic erudit, Gjergj Fishta.
Tot în funcţie de nişte interese strategice, fiecare naţiune balcanică, într-o
anumită perioadă istorică, a fost „preferata” Marilor Puteri europene. Sigur
că, datorită trecutului lor, pe primul loc au fost grecii. Apoi vin românii,
sârbii, bulgarii şi, „la coadă” albanezii. Aceştia din urmă şi-au proclamat
independenţa în 1912, în cadrul unui stat ciuntit, mari teritorii ale lor fiind
trecute „în curtea vecinilor”.
Cercetătorul rus Venelin spune că „bulgarii pe vremea Imperiului Otoman
erau consideraţi blânzi de către ocupanţi, raya cuminte… Moldovenii şi
valahii au fost totdeauna semi-liberi… Albanezii au fost mereu semiindependenţi,
fiind luptători mândri, care s-au pus în serviciul turcilor doar
ca să câştige, sau contra plată. Munţii impunători le-au ocrotit colţişorul
mic”. Mai departe, Venelin evidenţiază voinţa balcanicilor „de a munci
pentru o viaţă mai bună, comparabilă cu cea a claselor superioare”. Balcanii
au fost mereu doar la un pas departe de ţările auto-botezate moderne,
diferenţa constând la nivelul dezvoltării economice şi în tehnologie.
Majoritatea popoarelor balcanice de astăzi au trăit timp de două milenii sub
aceleaşi imperii multinaţionale: roman, bizantin şi otoman, după primii ani
de rezistenţă fiind cuprinse, vrând-nevrând, în viaţa imperiilor respective.
Aceasta este soarta popoarelor mici.
Totodată au fost două milenii de schimburi între diferitele popoare:
schimburi culturale, lingvistice şi umane, dar şi de ciocniri între ele,
respectiv cu imperiile ori de câte ori acestea din urmă întreceau măsura în
violenţă. Acest fenomen a avut loc mai ales când s-a dezbinat Bizanţul şi
mai apoi Turcia, adică pe vremea creării statelor naţionale.
Sub această optică poate fi explicată şi criza iugoslavă, deci nu prin
fantasme balcanice, prin harababuri proverbiale de schimbări religioase şi
128