Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

Măsura desfiinţării Sultanatului are şi reacţii adverse din partea prietenilor
de odinioară care doreau o monarhie constituţională şi se temeau de
conducerea dictatorială a Ghaziului.
B) Instrumentul de luptă politică: Partidul Republican Popular
Cum este şi firesc într-o societate ce-şi construieşte drumul spre democraţie,
în interiorul Adunării Naţionale, se conturează două curente politice: unul
liberal, iar celălalt conservator, reprezentate de două grupări: Grupul
liberal, devotat Ghaziului şi Grupul conservator, reticent la reformele de
regenerare a Turciei, deşi bine intenţionat.
În aceste condiţii, Mustafa Kemal pune bazele Partidului Popular, făcând
din acest organism instrumentul său de luptă politică în rândul maselor
populare. Era nevoie de o astfel de organizaţie care să asigure legătura
permanentă între şeful suprem şi popor.
În Proclamaţia către ţară din data de 7 noiembrie 1922, în care anunţă
crearea Partidului Republican Popular, el cere părerea tuturor categoriilor
sociale, în special a intelectualilor, denumindu-l „partidul întregii naţiuni”:
ţăranii, marii proprietari de pământuri, meşteşugarii şi micii comercianţi,
marii capitalişti, lucrătorii – muncitorii industriali, intelectualii şi oamenii
de ştiinţă. Propaganda de lămurire şi atragere a maselor populare pentru
partid reuşeşte în mod excelent.
Deşi este părăsit de personalităţi marcante ale revoluţiei kemaliste, care
vedeau o stare de incompatibilitate între calitatea sa de Şef de Stat şi cea de
Şef al Partidului Republican Popular, Mustafa Kemal se sprijină pe
devotamentul intact al armatei şi forţa noului partid politic, care se înfiripă
şi dezvoltă pretutindeni în ţară.
C) Proclamarea Republicii
Pentru a depăşi pericolele ce se întrezăresc din starea de incertitudine
privind încheierea unei păci definitive cu Puterile Aliate, mai ales la
începuturile consolidării unui nou stat, Mustafa Kemal îşi îndreaptă
eforturile în direcţia normalizării raporturilor cu foştii inamici, învestindu-l
cu această competenţă pe Ismet – Paşa, vechiul şi credinciosul său prieten.
Delegat al Turciei la Conferinţa de Pace de la Lausanne, acesta încheie în
numele ţării sale, Tratatul de Pace, în termeni dintre cei mai satisfăcători
pentru turci.
Profitând de succesul repurtat şi de plecarea ultimelor trupe din
Constantinopol, în atmosfera generală de simpatie populară, Mustafa Kemal
244