Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

două gropi asemănătoare cu doi ochi negri şi orbi, gropi care niciodată în
viaţă nu se vor închide
el s-a întors pe partea dreaptă, peretele micii camere sumbre îi strângea în
continuare pieptul, făcându-i din ce în ce mai grea respiraţia, iar el se
întreba câţi ani ar dura această lungă noapte, respiraţiile mamei sale, tatălui
său, precum şi a celor cinci surori, a celor cinci fraţi, erau acum neregulate,
mai adânci şi mereu insuportabile, la un moment dat această noapte i s-a
părut transformată într-o perdea de oameni pierduţi până la urmă în marea
universului, neputând să-şi regăsească niciodată cărarea albă
el s-a ghemuit şi mai mult devenind prada setei, inundat de sudoare, când la
scuturat un fir de gândire care îl ducea spre un drum mai luminos, a ieşit
însă în sat şi, în principala şi singura stradă, el a căzut peste agresorii cu
bărbi negre pe care îi văzuse cu mulţi ani în urmă şi care însămânţaseră aici
sămânţa funestă, el şi-a adus aminte de această ordine scurtă şi tranşantă
începând cu cea dintâi barbă neagră, tu, tu, tu, tu… barba neagră numărase
până la o sută de oameni dintre cei mai frumoşi ai satului şi îi trimisese pe
drumul care ducea spre păşuni… o întoarcere bruscă pe partea cealaltă ca şi
cum ar visa să-şi arunce în spate această amintire, care îl bulversa până la
măduva oaselor ori de câte ori i se înfăţişa în minte, i-a venit dorinţa să aibă
în mână un ceas pentru a măsura tic-tac-urile sale liniştitoare, aşa credea că
s-ar uimi şi s-ar amuza cât mai bine, dar iată că în sânul acestei nopţi surde i
se crea impresia că totul luase sfârşit, nimic nu se mai mişca, totul murise,
ca într-un somn etern, funebru, după această moarte totală, gândurile îl
ocupaseră, ele se mişcau şi se plimbau prin spaţiile insurmontabile ale
amintirilor pentru a-l înfunda odată pentru totdeauna în propriile
mărunţişuri care îi lezau respiraţia, nu i-a mai rămas decât să se irite
împotriva acestui acest cocoş răutăcios per care îl hrănise cu propriile mâini
zile întregi, ca el să nu-şi scoată măcar un cucurigu prin care ar anunţa
începutul zilei, iar mai apoi se irita şi mai mult împotriva câinelui complet
alb care ar fi parcurs o viaţă întreagă fără s-o ducă până la capăt fortuit, cel
părăsit tăcea ca şi cum moartea îl atacase în plină inimă
acum el nu mai număra nici întoarcerile pe dos, pe o parte sau pe cealaltă,
el se simţea înconjurat în lumea sa mică făcută între întuneric şi patru pereţi
întunecaţi ai camerei, îi veneau în minte fărâmituri de gânduri şi de amintiri
care se înghesuiau între templele sale, el trecea fulgerător încă o dată toate
cărările de unde erau ţesute firele nopţii lipsite de somn şi el şi-a concentrat
din nou atenţia pe chipul celei de-a cincia surori şi al celui de-al patrulea
frate, într-o zi, când el va fi mare, sau orice ar fi, ar fi scris o elegie
pe corpul său uscat şi ostenit, mama sa i l-a luat în sân şi imediat pe pupile,
iar apoi pe toate membrele corpului i s-a întins un văl fin de somn datorat
căldurii sânului mamei sale, el nu a aflat precis când această noapte i-a
întins din nou batista noii zile…
173