Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

pentru viaţa celei de-a patra surori respectiv celui de-al cincilea frate, un
drum lung şi greu, el a presimţit că celei de-a patra surori urma să-i fie
furate toate bunătăţile, toate speranţele, urma să fie privată de virginitate şi
de dreptul de a se logodi, de a se mărita, în privinţa celui de-al cincilea frate,
el a presimţit că urma să-şi piardă totul, ca şi cum ar fi asaltat de nişte valuri
de furnici negre, care, până la urmă, l-ar aduce în fire
el făcea eforturi să iasă câtuşi de puţin din acel coşmar negru şi să-şi
întindă braţul într-o manieră mai bună şi mai atrăgătoare, să viseze ceva
care l-ar purta pe aripile albe ale unui fluture, dar cu greu s-a văzut la
capătul unui sat unde, singuratică şi tăcută, se înălţa casa pe care toţi sătenii
o considerau turn mare, şi odată prins de această viziune pieptul i-a fost
asaltat de o febră împreună cu un torent de îngrijorări, revenindu-i în minte
până în amănunte tot ceea ce spusese despre ea şi între-timp văzuse cu
proprii ochi, că într-adevăr era vorba de un mare turn, în care nu pătrunsese
niciodată şi chiar ura să nu pătrundă, dat fiindcă turnul era deja învăluit de
adevărul potrivit căruia într-o zi urma să se povestească că, în caz că intrai
acolo bine mersi, ieşeai într-o stare cât se poate de rea, aceasta producânduse
aşa cum se povesteşte aici, cu voievozi şi căpetenii, turnul tăcând acolo
pe deal, la extremitatea satului aidoma unei umbre impunătoare de unde
vocile explodau fie ara fie iarna prin ferestre, lângă drumul care ducea spre
deal, exista un punct în viaţa oamenilor acestui loc care rămânea ancorată
atât în sufletul copiilor, că în cel al celor mai în vârstă, din moment ce
treceau în apropierea sa, râsetele luau sfârşit, se instala tăcerea, turnul
atrăgea atenţia, le fura privirea, era impunător
viziunea marelui turn îl scutura profund, îl deranja, îl extenua până în
măduva oaselor, până când fruntea sa mică se scufunda în noi valuri de
sudoare, se întorcea în spate, învăluit de singura dorinţă ca drumul lung şi
anevoios al acestei nopţi fără sfârşit lipsită de somn, să se oprească pe
undeva şi astfel dispus, el s-a oprit la sălciile sale, care i-au venit imediat ca
o speranţă, i s-au părut dulci, înţelepte, dar dintr-o dată nefericite, numai că
el nu şi-a întins mâna ca să prindă vreo pâraie din ramurile lor dulci, el visa
cât de bine era să arate ca acest arbore, liniştit, lipsit de ură, şi i-a venit în
minte jocul nefast cu tovarăşii săi, el se jucau aşadar pe ascunselea, iar
copilul mai preferat este cel mai îndemânatic, în sensul de a se disimula, el
se ascundea în cavitatea cea mai mare a sălciilor, scuturând arborele putrezit
în interiorul găurii, el atinsese o bucată de metal rece, care îl înspăimântase
atât de tare încât a scos o voce vibrantă, datorată lacrimilor sau îngrijorării,
e acelaşi lucru, jocul se oprea pe câmpie, copiii se adunau în jurul
deschizătorii vechii sălcii şi fiind ajutaţi de mâinile mici, scoteau muşchiul
din cavitate, care arăta ca două bombe galbene, ca două verze, jocul de
ascunselea lua sfârşit în urma unei adevărate terori, explozia puternică a
bombelor proiectase ca ţintă copii aidoma unor nuci stricate înotând pe
valurile spumante ale lui Drini primăvăratec, bombele lăsaseră în spatele lor
172