Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

„schimbări la vedere” ale decorului şi recuzitei, în contemporaneitate, se
suprapun artificial textului şi nu au un mesaj anume, fie el chiar şi minor,
aşa cum stau lucrurile în schimb în extrasul înfăţişat: înţelegem din acţiunile
servitorului din Eugénie că vizita familiei e de mai lungă durată şi că
membrii ei nu se află doar în trecere în casa respectivă.
În actul II ne lămurim asupra faptului că ştiuta căsătorie a lui Eugénie cu contele a
fost trucată, că nu e valabilă - ceea ce tânăra soţie n-a aflat încă. Faptele privitoare
la proxima căsătorie se adeveresc. Jocul antractului nu introduce nici un element
inedit. El slujeşte doar la completarea caracterizării lui Betsy care „iese din camera
lui Eugénie, deschide un cufăr şi scoate din el, una după alta, câteva rochii pe care
le scutură, le despătureşte şi le întinde pe sofaua din fundul salonului. Apoi scoate
nişte găteli şi o pălărie elegantă a stăpânei sale, pe care o probează cu plăcere, în
faţa unei oglinzi, după ce a verificat că n-o poate vedea nimeni. Îngenunchează în
faţa altui cufăr şi-l deschide pentru a scoate alte haine. În timp ce face aceasta,
Drink şi Robert intră certându-se: este clipa în care orchestra încetează de a mai
interpreta şi începe actul” (p. 317).
Foarte curând o scenă întemeindu-se exclusiv pe comportamentul nonverbal
expune deosebit de limpede cele ce se petrec în sufletul Eugéniei; aceasta
„iese din camera ei, păşeşte încet, ca o persoană scufundată într-o visare
profundă. Betsy, care o urmează, îi oferă un fotoliu; ea se aşează, ducânduşi
batista la ochi, fără să vorbească. Betsy o priveşte câtva timp, face un gest
de compasiune, suspină, ia alte veşminte cu sine şi intră din nou în odaia
stăpânei sale” (p. 319). Câteva cuvinte de jale şi de nesiguranţă ale lui
Eugénie sunt întrerupte de „valeţi (care) vin să ridice al doilea cufăr.
Eugénie tace câtă vreme aceştia sunt în salon” (ib.), apoi meditaţia sa se
orientează în funcţie de prezenţa bărbaţilor: „Valeţi cărora nici măcar nu
mai am dreptul să le poruncesc”, oftează, cumpănindu-şi noua situaţie. O
splendidă lecţie de economie scenică, pe care o dă dramaturgul începător!
Ea ilustrează o regulă de aur a dramaturgiei şi a spectacolului: în scenă nu
trebuie să se afle decât personaje ce pot contribui într-un fel sau altul la
evoluţia subiectului sau a descifrării trăirilor altor personaje . În acest al
treilea act, Eugénie mărturiseşte tatălui său taina ei. Sluga Drink revelează
trucarea acelei ceremonii. Mătuşa lui Eugénie concepe un plan de
răzbunare, ale cărui amănunte ni le revelează jocul antractului: „Intră un
servitor, aranjează salonul, stinge lustra şi lumânările din apartament. Se
aude un clopoţel sunând din interior, ascultă şi indică prin gest că doamna
Murer este aceea care sună. Aleargă într-acolo (până aici, lucrurile sunt la
fel de banale ca şi-n trecut, n. n.). O clipă mai târziu, trece din nou, cu un
sfeşnic cu torţă, aprinsă, şi iese din vestibul. Revine, fără lumină, urmat de
mai multe slugi cărora le vorbeşte încet şi toţi trec dincolo, fără a face
zgomot, la doamna Murer, care se presupune că le dă nişte porunci (pe
167