Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

Prin intermediul lor, mă înălţam spre cer şi coboram iarăşi pe pământ. Deseori
chiar sub pământ, în adâncul său.
Astfel, încetul cu încetul, mi s-au topit toate păsurile aduse din capitală.
M-am uitat la Lucian. Părea liniştit, bucuros, probabil şi fericit. Ştiam că
atunci era profund îndrăgostit de o brunetă din oraş (tatăl ei fusese, în
timpul conflagraţiei mari, în Albania, ca ofiţer al Austriei), acum însă
temelia acestei iubiri se clătina peste ape…
Ne-am încrucişat privirile, zâmbind.
D’Artagnan a simţit emoţiile noastre, şi-a întors capul, s-a uitat la noi,
legându-ne cu un fir magic şi lăsându-ne muţi.
- Te rog să fii atent acum, iar mai târziu am să-ţi spun ceva - a intervenit
colegul T.
Degetele albe ale lui D’Artagnan alunecau pe clapele de asemenea albe,
emanând un cântec nou, pe care nu-l auzisem vreodată. Era Grieg şi nu era
Grieg… Era primăvară, cu clopote de turme, cu ape de pârâu, cu sunete
nostalgice.
D’Artagnan şi-a întors complet faţa spre noi.
Apoi sunetele s-au potolit.
- V-a plăcut cel din urmă?
„Tovarăşul” L. nu a aşteptat răspunsul meu.
- Aceasta este o compunere a Domnişoarei L. de şaptesprezece ani.
D’Artagnan a zâmbit.
Genele sale nu s-au mişcat pentru câteva clipe şi am reuşit să văd cât de
frumoşi, cât de proaspeţi îi erau ochii cenuşii.
- D’Artagnan, îmi pare rău că nu eşti băiat. Aş dori să-mi fi fost coleg
apropiat - şi i-am întins mâna.
Mi-a strâns-o.
Când m-am pregătit să plec, pe pian am zărit o cămaşă brodată manual, aţă
şi ace.
- În fiecare primăvară brodez câte ceva pentru fratele meu, dar el nu le
îmbracă niciodată. Am deja o colecţie din toate vârstele sale. El umblă
dezbrăcat prin păduri şi mănâncă flori. La şcoală însă învaţă bine. „C’est un
petit sauvage”.
- D’Artagnan cel dintâi al clasei, D’Artagnan poet, D’Artagnan compozitor,
D’Artagnan specialist în a broda. D’Artagnan doar şaptesprezece ani. Tu
eşti un miracol, D’Artagnan!
De când ne-am întâlnit, acesta era momentul că, pentru prima dată,
Domnişoara L. a devenit roşie la obraji. O aură nouă i-a acoperit faţa
proaspătă ca piersica. Genele au bătut repede-repede, aidoma aripilor unei
rândunica când se apropie de pământ.
Apoi am ieşit pe străduţe, sub merele înflorite.
- Vă aştept de ziua Paştelui, la un ceai colegial, fiindcă am invitat şi
colegele de clasă, precum şi câteva studente.
375