Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

măcar ironic, scufundându-se în propriile gânduri, ale unui copil care abia
îşi parcursese cea dintâi câmpie a adolescenţei
în timp ce pe pupilele ochilor săi limpezi se depunea din ce în ce mai mult
această beznă înnodată de noaptea tomnatică, iar el medita şi din nou medita
despre multe şi multe lucruri care, înlănţuite şi acoperite, se lăsau antrenate
reciproc, şutând zgomotos pe pieptul său, iar el nu-şi dădea seama prin ce
uşă ieşeau torentele preocupate de gândurile sale care-l încercau, umplândul
în sudoare, ca şi cum ar fi căzut prada celor mai mari febre, el număra
respiraţiile tuturor membrilor familiei care, aidoma unor bucăţi de lemn
mort, se întindeau sub aspra pătură neagră, având deasupra paie umedă, iar
el nu dorea altceva decât să-i cadă în ochii mişcaţi o ţâră de somn, pentru a
atinge astfel moartea cu braţele sale pentru a se arunca într-o nouă zi, el
făcea fel de fel de jocuri emoţionante despre care aflase că pot să-ţi închidă
ochii într-un somn dificil, visa fluturi albi, cai albi în curse, torente ale
Izvorului râului Drin Alb şi cum se sfărâmă din vârful stâncii, el visa multe
şi multe alte jocuri care acum îi chinuiau sufletul, el nu era în stare să le
relateze, doar că să cadă pe ochii săi limpezi un somn adânc
nici unul dintre ochii săi nu reuşea, niciuna din rugile sale n-au fost luată în
seamă, şi când toate soluţiile au rezultat închise, el a început să facă socoteli
şi să le numere încă o dată respiraţiile celor cinci fraţi ai săi şi tot atâtor
surori, precum şi respiraţiile mai adânci ale mamei şi ale tatălui, căindu-se,
căindu-se dur, s-a răzgândit atât de mult încât s-a umplut în lacrimi, am
dreptul să gândesc, şi-a zis, şi chiar să cred că nu există în lume o altă
cameră mai îngustă decât aceasta, că nu se găseşte pe tot globul o încăpere
mai întunecată care să închidă între cei patru pereţi ai ei o istorie mai vastă
şi mai amară decât aceea care se petrece aici, printre aceste bucăţi de lemn
ale familiei mele, el a început în tăcere să-şi aducă aminte rând pe rând
istoria fiecăruia în parte, a început cu mama celor unsprezece copii, cele
unsprezece naşteri grele nereuşind să ocupe niciodată coperta celei mai mici
cărţi din lume, alături de ea tata şi lacrimile sale ascunse, fratele mai mare,
chinul mare care se consideră ca cea dintâi bucurie peste tot aiurea, cel de-al
doilea, cel de-al treilea, prima soră, cea de-a doua, cea de-a treia, cel de-al
patrulea frate, cel de-al cincilea, cea de-a patra soră, cea de-a cincia… câte
grâne, câte furnici în acelaşi timp în interiorul unei mici camere sumbre,
într-o noapte tomnatică fără sfârşit, el ura ca ziua următoare să aducă
acestor figuri palide lumină şi căldură, el a trecut mâinile sale slabe şi uscate
pe fiecare dintre chipuri, le atingea fruntea, sprâncenele, nasul, obrajii,
măselele… mâinile subţiri s-au oprit la din nou la faţa celei de-a patra surori
şi a celui de-al cincilea frate, această trecere uşoară a mâinii sale pe chipul
celei de-a patra surori şi a celui de-al cincilea frate, parcă îi spunea ceva mai
mult, în palmele sale urme mai adânci s-au grevat, ele au scris în mâinile
sale o istorie care nu-i rămânea decât s-o citească şi, aidoma celor mai
reuşite parapsihologii, ca într-un vis imortalizat foarte clar, el a presimţit
171