Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

Şi noi mergem
Râzând când plânge viaţa
Şi când râde mormântul
Murim!
Coşmarul m-a trezit. Cumplit. Mi
Se face că nu voi muri niciodată.
12 decembrie 1972
Un coşmar cumplit
Vai! Dacă omul ar fi putut trăi
Veşnic. Dacă aş fi putut întoarce înapoi
Anii mei, dar nu spre leagăn, ci spre
Coşciug.
Omul cu suflet adevărat
Îşi închipuie o modalitate nobilă
Si modalitatea aceasta înfrumuseţează
Până la idealism
Obiectul închipuit.
* * *
Mai bine o viaţă neagră cu
Obrazul alb, decât o viaţă
Albă cu obrazul înnegrit
Noi imploram prin scrisori să fie iertaţi,
iar ei fuseseră executaţi…
(Mărturie a Dianei Blloshmi, soţia lui Vilson Blloshmi)
„Vroiam să fie iertaţi. Eu am scris scrisorile în numele familiilor. Scrisori
către Parlament, către Enver Hoxha şi alţii.
Mama lui Vilson şi mama lui Genc au spart Bllokul 105 . Ştii ce însemna să
poţi intra în Bllok? Au trecut printre soldaţii şi paznici şi au ajuns până la
vilele celor mari. S-au întins pe stradă şi urlau. Cereau iertare pentru fiii lor.
105 Denumirea cartierului rezidenţial, inaccesibil populaţiei de rând, unde trăiau
nomenclaturiştii Albaniei comuniste.
428