Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

Toate acestea parcă le-am acum în faţă, fiindcă am stat tot timpul la
fereastra vagonului, ca un sărman.
La Cluj - Koloszvarul de astăzi - n-am stat decât o singură zi, ca să mă
întâlnesc cu nişte prieteni, să-mi arunc o privire la marea bibliotecă a
Universităţii, precum şi să mă plimb puţin, cu trăsura, prin parcul atrăgător
al oraşului, lângă râul Someş.
Şi de data aceasta, la fel ca alte ori, mi-a făcut o mare impresie statuia
ecvestră masivă, din alamă, a regelui maghiar, Matiás Korvin şi a vasalilor
săi, situată în faţa catedralei oraşului. Dat fiindcă regele Korvin este cu
sânge român, statuia sa rămăsese intactă. I se adăugise o inscripţie a penei
ironice a profesorului N. Iorga. Din câte mi-aduc aminte, inscripţia sus
menţionată avea următorul conţinut: Matiás Korvin, invincibil în lupte, a
fost învins numai de propria naţiune, atunci când a încercat s-o calce”.
Această frază făcea aluzie la o bătălie, care îl pusese pe Korvin faţă în faţă
cu prinţul Moldovei, fiind învins de acesta din urmă.
După ce am dat mâna cu prietenii şi colegii mei, printre care aflându-se şi
Ferhat Mehmeti, inspector de finanţe, considerat de al nostru deoarece era
ginerele lui Ibrahim Themo, am pornit spre Baia Mare, de-a lungul văii
Someşului.
Oraşul Baia Mare - Nagy Banya - îl văzusem şi cu altă ocazie, dar aceasta
se întâmplase sub cerul obosit al lui august.
Acum era primăvară.
În timpul nopţii plouase uşor, ceea ce îi împrospăta frumuseţea. Mirosea a
ţărână, a flori şi a iarbă fragedă fermecătoare.
Prietenul m-a întâmpinat la gară. Casa era plină cu oaspeţi şi bucurie.
Venise, cu o zi în urmă, şi Salustiu T. cu soţia, o frumuseţe de neîntrecut:
părul auriu, înaltă, dulce - una din acele fete pe care le întâlnim rareori în
viaţă. Salustiu era mai tânăr decât Lucian, dar, pentru motive lesne de
înţeles, se însurase mai devreme. Am uitat să vă spun că românii din
Transilvania, majoritatea uniţi cu Roma, de veacuri poartă nume romane
(Salustiu, Ulpiu, Treboniu, Caius) ca să evite maghiarizarea numelor.
În avântul convorbirilor şi al distracţiei, nu-mi dau seama cum am ieşit la
fereastră, am aruncat o privire peste acele dealuri şi iată! am rămas fără grai:
mi s-a părut că ninsese.
Sunt florile de măr, mi-a explicat prietenul, constatând uimirea mea. Este
aprilie şi a înflorit pădurea întreagă. Toate aceste coline în faţa noastră, sunt
acoperite numai de pomi de măr. Acolo unde se sfârşeşte mărul, începe
pădurea castanilor.
Fără să întârziem mult, am plecat de acolo, deoarece dorul meu cel mare era să
mă plimb printr-o pădure de castani, ca să-mi aduc aminte de ţara mea. Am păşit
prin străzile liniştite ale oraşului, prin cărările parcului, unde lucrau - în faţa
vreunei crengi înflorite - studenţii şi studentele Şcolii de pictură; am trecut prin
372