Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

singur element rămâne neatins, factura sănătoasă a tineretului turc,
îndoctrinat de ideile reformatoare, de dorul revoluţiei.
Temperamentul franc, caracterul onest şi integru al tânărului sublocotenet
Mustafa Kemal îi deschid uşile Asociaţiei revoluţionare secrete „Vatan”
(„Patria”), cu sediul în Şcoala de război de la Constantinopol, organizaţie în
rândurile căreia va desfăşura o susţinută activitate politică. Este arestat de
forţele de poliţie ale Sultanului, în cele din urmă graţiat şi trimis spre
„reculegere” în garnizoana de infanterie de la Damasc. Pentru o perioadă de
timp, Mustafa Kemal se dedică în întregime pregătirii sale militare,
cunoscând toată tehnica de luptă împotriva Druizilor, dar mai ales studiind
la faţa locului regiunea respectivă, presentiment al viitorului său destin.
Revenind la Salonic, descoperă că locul asociaţiei Vatan fusese luat de
asociaţia „Uniune şi progres” a Junilor Turci. Spre deosebire de „Vatan”,
care constituia o asociaţie strict internă, cu un caracter exclusiv naţionalist,
asociaţia revoluţionară „Uniune şi Progres” a ofiţerilor aşa-numiţi „Junii
Turci” are un caracter internaţional, fiind o filială a francmasoneriei
occidentale, cu aceeaşi tendinţă reformatoare a politicii interne, dar în ceea
ce priveşte orientarea şi finanţarea este internaţională. Adept al principiului
pe care nu l-a părăsit toată viaţa – „Turcia a Turcilor”, Mustafa Kemal nu
se va împăca nicicum cu nuanţa internaţională şi francmasonică a acestei
mişcări.
În anul 1909, Junii Turci organizează o mişcare revoluţionară fulgerătoare
care determină detronarea Sultanului Roşu, Abdul – Hamid, şi înlocuirea
acestuia cu Sultanul Mohamed al V- lea, penultimul sultan al Turciei, şi
formarea unui nou guvern revoluţionar.
În această perioadă de profunde frământări revoluţionare, guvernul Junilor
Turci, sub inspiraţia directă a lui Enver – Bey, conducătorul acestei mişcări,
adoptă o politică germano-filă, aservind interesele materiale ale Turciei,
economiei şi finanţelor germane, făcând apel la ofiţerii germani pentru
organizarea armatei turceşti. Starea aceasta de lucruri creează o profundă
nemulţumire în interiorul ţării şi este aprig criticată de naţionalistul Mustafa
Kemal: „În afară că ne umileşte inutil, declarându-ne incapabili de a ne
organiza măcar sub aspectul milităresc, din punct de vedere economic, nu
văd consecinţele practice, după doi ani de zile de influenţă germană şi
comandament german în toate posturile economice şi financiare.” 69
În timpul campaniei din Tripolitania, nordul Africii, împotriva invaziei
trupelor italiene, se formează capacitatea de adevărat comandant al lui
Mustafa Kemal, acţionând tot timpul calm şi cu prudenţă, sesizând cu o
uimitoare perspicacitate soluţiile de strategie în luptă. Cunoscându-i
69 Id. 2, p. 35
239