Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

protectorat anglo-franco-italian, Anatolia, transformată în Republică
armenească, armata şi marina turcă, desfiinţate. Puterile aliate exercită
controlul asupra întregii vieţi publice din cele câteva provincii rămase din
Imperiul turcesc.
În aceste condiţii umilitoare, împotriva decretului imperial de „punere în
afara legii” a generalului Mustafa Kemal, insurecţia armatei şi a
Parlamentului devine o realitate. Adunarea Naţională întrunită la
Angora, după propunerea lui Mustafa Kemal, declară că este singurul for
reprezentând voinţa unanimă a ţării. Se întrunesc astfel condiţiile declanşării
războiului civil, a „revoluţiei kemaliste”.
Revoluţia kemalistă
Atitudinea ostilă a sultanului, sprijinit de forţele duşmane, determină
izbucnirea războiului civil. Între trupele luptând sub semnul Kalifului şi
armatele revoluţionare din Angora, aflate sub comanda directă a generalului
Mustafa Kemal, ciocnirea este crâncenă. Istoria acelei perioade este
presărată de acte militare de o cruzime greu de imaginat. Iniţial, armatele
sultanului repurtează o serie de victorii, înaintând spre inima Anatoliei.
De la bun început, Mustafa Kemal, „numai el singur a crezut în renaşterea
morală şi materială a poporului turc prin propriile forţe”. Şi în această
împrejurare tragică, el îşi păstrează intactă încrederea în sine şi în victoria
integrală a credinţelor sale şi ale poporului pentru care şi în numele căruia
luptă: „Independenţă sau moarte, asta e deviza vieţii mele de-acum
înainte! Nu mai îngădui lamentări în jurul meu. Cine vrea să meargă,
definitiv, cu mine pe drumul vieţii libere sau al morţii, bine! Cine nu, poate
pleca chiar de-acum!”. Sunt vorbe de o tărie morală şi o voinţă de inegalat,
specifice unui conducător de oşti şi de ţară cum greu mai poate avea Turcia
modernă de-acum înainte. Este conştient că în clipele acelea de cumplită
criză ale renaşterii unui popor, el întruchipează trăsăturile originale şi
aspiraţiile esenţiale ale neamului său.
Mustafa Kemal sesizează principiul fundamental al unei mişcări politice:
„dinamismul credinţelor şi simplitatea soluţiilor asigură triumful, nu
mulţimea adeziunilor sau numărul mare al personalităţilor conducătoare”. 70
Trebuie să recunoaştem nota de fanatism a ideologiei şi credinţei sale, ce
decurge din toate discursurile susţinute, naţionalismul la graniţă chiar cu
şovinismul.
De sub mantaua cenuşie, purtând nimbul eroismului din Gallipoli, generalul
Mustafa Kemal îşi conduce armata spre victorie. Trupele sultanului sunt
70 Id. 2, p. 76
241