Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

propune Adunării o lege specială, prin care capitala statului turc să fie
mutată la Ankara, lege votată în unanimitate la 13 septembrie 1923.
Turcia îşi regăseşte, în inima Anatoliei, centrul de gravitate, departe de
„atmosfera cosmopolită , deformată – amestec de islamism degenerat şi
orientalism european impur – a vechiului Bizanţ” 71 .
Un alt punct esenţial al programului revoluţiei kemaliste este realizat în
aceste împrejurări favorabile: proclamarea Republicii. De la desfiinţarea
Sultanatului până în acel moment, conducerea ţării era încredinţată
guvernului Adunării Naţionale, care exercita efectiv atribuţiile prin miniştri
delegaţi dintre parlamentari. Aceste delegaţii puteau fi oricând retrase de
Adunare. În calitate de preşedinte al Adunării, Mustafa Kemal era, în fapt,
un fel de Preşedinte de Republică. Sosise momentul pentru ca situaţia
existentă să fie legalizată.
La 29 octombrie 1923, Ghaziul propune Adunării Naţionale decretul prin
care se proclamă Republica Turcia. Cu toată opoziţia forţelor reacţionare,
60% din numărul deputaţilor votează decretul. Discursul său de câteva ore
are o valoare istorică remarcabilă: „ Am aşteptat până acum, pentru că am fi
pus în primejdie realizarea ţelului nostru, dacă am fi vorbit de Republică,
înainte de momentul oportun. Delimitând atribuţiile Adunării, care vor
rămâne exclusiv legislative, de însărcinările Guvernului, care vor avea un
caracter strict executiv, vom ieşi din haos. De aceea, trebuie să schimbăm
regimul. Iată hotărârea mea: Turcia se va transforma în Republică, având în
frunte un Preşedinte”. 72
Mustafa Kemal este ales Preşedintele noului Stat. Conform noilor
prevederi constituţionale, tot el exercită atribuţiile de Preşedinte al
Adunării, prim – ministru, general suprem al armatei şi şeful
Partidului Republican Popular.
D) Desfiinţarea Kalifatului
Regimul republican întâlneşte, totuşi, în calea consolidării sale o serie de
adversităţi din partea cultului mahomedan, conservator prin excelenţă, şi a
cercului de nemulţumiţi de la Constantinopol, din jurul Kalifului Abdul –
Medjid, ultima „dovadă vie” a dinastiei Osmanilor.
După ce se informează personal de starea de spirit a armatei, propune
Adunării decretul prin care desfiinţează Kalifatul, la 3 martie 1924. În
aceeaşi zi, pe cale de consecinţă, Adunarea votează suprimarea Ministerului
71 Id.2, p. 118
72 Id.2, p. 119
245