Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

Se afla peste tot în mijlocul nostru ca să-şi joace rolul de stăpână a casei. Şi
îl juca bine, însufleţind toate grupurile.
A venit din nou şi a ieşit afară ca să-i lase „pe tineri cu tinerii”. Erau şi
părinţii săi: mama, directoare a liceului de fete, unde preda limba latină;
tatăl, profesor de germană la două licee. A intrat şi „le petit sauvage”,
supărat niţel că fusese obligat să se îmbrace.
În orice caz, rolul principal la casă părea a fi apanajul doamnei, deoarece
profesorul era foarte romantic: se ocupa de cărţile sale, de florile grădinii şi de
muzică, o lume a sa atât de dulce şi atât de liniştită.
El personal îi predase lui D’Artagnan primele lecţii de pian.
Din balcoanele camerelor, ochiul aluneca peste merele înflorite, peste
frunzişul care acoperea cimitirul, până departe, la acele dealuri, de unde se
scoate aurul.
Cineva a dat drumul la radio şi un glas dur, aţâţător la război - ca un bici de
gheaţă pe florile înmugurite - a trecut prin odaie. Butonul a revenit la locul
iniţial şi glasul s-a stins.
Mi-a fost încredinţat rolul grafologului.
Această favoare mi-a fost făcută de tovarăşul L., care n-a vrut să ia în seamă
argumentul că, în acest domeniu, sunt un simplu diletant, nici celălalt
argument, potrivit căruia Crépieux-Jamin, Henri Stahl şi alţi câţiva maeştri ai
grafologiei mele, sunt împotriva practicii spre care ea te duce. Toate acestea
au rezultat inutile şi iată că m-am aflat înconjurat de o coroană de fete şi de
băieţi, fiecare cu o foaie de hârtie în mână, cu scrisul respectiv, pe care trebuia
să le analizez. M-am străduit să-mi reamintesc cunoştinţele elementare
privitoare la scris, caracterele principale care trebuie să fie subliniate,
comparaţiile, direcţia, mărimea, factura, ca să încep apoi cu primul act al
comediei.
Lăsând la o parte modestia falsă, pot să vă spun acum că, ajutat de unele
cunoştinţe şi de fizionomiile respective, primul act a fost foarte reuşit.
- Domnişoara profesoară, sufletul dumitale navighează pe apele
misticismului. Literele tale delicate ca florile de cireş (uitaţi-vă, vă rog cum
le leagănă vântul), sfârşesc printr-o uşoară cotitură, care se înalţă în sus ca
fumul de tămâie. Gândeşti încet, acţionezi încet. Ai un suflet select, dar îl ţii
acoperit ca lumina evanghelică aprinsă sub şiştar. Cel care va reuşi să-ţi-l
cunoască sufletul, îl va adora toată viaţa. Aleargă, domnişoară, aleargă cu
încredere şi curaj spre viaţă (- Nu-ţi am spus eu – i-a reproşat o altă fată –
nu-ţi am spus acelaşi lucru?).
- Ah, dumneata, domnişorică, ai mare voinţă şi dorinţă să fi stăpână peste tot.
Linia literei este sus, mare, aspră, picioarele literelor au formă nemţească. Eşti
viitorul stăpân al casei, în care va cânta găina, nicidecum cocoşul. Dar şi
cântecul găinii poate aduce fericirea. În ceea ce mă priveşte, îţi mulţumesc, mic
dictator, dar îmi e teamă de mâna ta de fier. Sunt o fiinţă intuitivă, oarecum
liric şi mi-e frică de jug.
379