Revista Haemus nr. 30-32 - Libraria pentru toti

„prieteni de odinioară“ îi numeşte. În cea de-a opta strofă, se pare că
vorbeşte despre partizani, dat fiindcă afirmă că sângele lor era cuvântul
Partidului, pentru cei ce au luptat pentru libertate, pentru sângele lor
(cuvintele martir, erou, partizan nu se pomenesc) pentru cuvântul
Partidului, pentru Albania azi. Dar aceste strofe cad în contradicţie cu prima
strofă, în care se vorbeşte despre nişte prieteni care păşesc pe străzi şi al
căror cântec dispare. Pe de altă parte, dacă autorul vorbeşte despre partizani,
de ce îi numeşte prieteni şi mai ales „prieteni de odinioară“, când acest
cuvânt nu s-a folosit vreodată nici în literatură şi nici în popor – partizanii
au fost mereu numiţi martiri (poezia a fost scrisă în 1962).
„Vatra“, această poezie seamănă cumva cu poezia despre „prietenii de
odinioară“. Autorul vorbeşte despre vatra în jurul căreia s-au aşezat mulţi
prieteni, dar s-au auzit şi cântece partizane. Vatra păstrează ceva sfânt.
Acest ceva nu este definit. De asemenea, versul „Cândva au curs câteva
picături de sânge“ este întunecat, deoarece autorul, dacă vorbeşte despre
perioada Luptei de Eliberare Naţională, atunci n-au curs doar câteva picături
de sânge. Iar versul „această vatră a ars o pădure întreagă“ nu-şi găseşte
explicaţia în poezie. De ce au ars pădurea? Când, cum, din ce motiv?
„Acest drum“. Poezia nu este foarte clară. Autorul vorbeşte despre un drum
de munte, „cu urme pe pietriş“, care dispare undeva prin păduri şi de care
lui îi este dor. El nu este drumul casei autorului, căci el afirmă că „pe copii
i-am lăsat“, deci pleacă de acasă, dar speră ca într-o zi şi ei vor porni spre
drumuri noi. Drumul undeva îl duce pe autor, dar el nu spune unde anume,
totodată nu explică de ce îi este dor de acel drum. Poate drumul acela îi
aduce aminte de multe lucruri din trecut, lucruri făcute cu mult timp în
urmă, poate drumul îl duce la un gând anume. Drumul poate reprezenta şi
ideile autorului (care sunt, nu se explică), idei pe care le pierduse şi le-a
regăsit.
„Cercul lunii“. Această poezie sună pesimist. Autorul vorbeşte ca şi cum
viaţa i-a fost ponegrită. Versurile „o, lună, de ce ai apărut atât de tristă,
oare pentru mine, lună, tu ţii doliu“ dovedeşte clar gânduri sumbre. În cea
de-a doua strofă, pare cum că poezia este scrisă despre o fată părăsită de
iubit (ultimele două versuri ale celei de-a doua strofă), dar în totalitate
poezia este pesimistă, exprimă tristeţe şi plictis faţă de viaţă.
„Micul ţigan“, poezia are două sensuri: unul, viaţa dificilă a ţiganului; al
doilea exprimă dificultăţile pe care le poate întâlni omul în viaţă, şi întradevăr
autorul a scris poezia în acest sens, pentru că în ţara noastră nu mai
sunt caravane de ţigani. El spune „Oh, dormi, flăcăule, cât e noapte / Şi nu
mai vărsa lacrimi peste fluviu“, deci cât de neagră e viaţa, mai bine dormi şi
nu plânge, prefă-te că nu vezi, căci va veni timpul să porneşti la drumul
lung şi obositor (deci, timpul de acţiune). Ţiganul îl reprezintă pe autor care
va merge singur pe acest drum (înaintea lui plecând caravana, deci tovarăşii
430