Ludmila Ulitkaia - Imago

excelent, cu multă râvnă, îşi făcu rost de un logodnic, un flăcău de ispravă.
Dintr-o familie de militari, băiat inteligent, nu studia la Filologie, ci la
Institutul de Aviaţie. În ultimul an. Antoninei Naumovna îi plăcea mult Vova –
era lat în spate, avea o statură minunată, părul blond i se legăna ca valul pe
frunte, îmbrăcămintea îi era îngrijită, umbla într-un pulover cu cerbi tricotaţi
de mână, iarna purta o scurtă de piele aşa cum poartă aviatorii, ţinută mult
râvnită în anii treizeci, fapt care o impresiona puternic pe Antonina Naumovna.
Făcură nunta după ce Olga termină anul întâi, la începutul lui iunie, fiindcă
era de rău să te căsătoreşti în luna mai, cum zicea femeia care ajuta la
curăţenie, Faina Ivanovna, o comoară de înţelepciune populară.
Vova se mută în locuinţa generalului, în camera Oliei. În casă erau de toate
din belşug ca să poată fi găzduită o persoană în plus, doar patul îl cumpărară,
unul nou, mai încăpător. Oricât ar părea de ciudat, îl cumpără chiar generalul.
Olga nu vru în ruptul capului să meargă să cumpere un obiect care putea da
naştere atâtor interpretări, iar Antonina Naumovna era ocupată peste cap cu al
nu ştiu câtelea congres al profesorilor sovietici sau al medicilor sovietici.
Afanasi Mihailovici îşi aminti că văzuse un magazin de mobilă pe cheiul
Smolensk şi-i spuse soţiei că merge el să cumpere patul. Se duse acolo după
ce-şi termină treaba la serviciu. Magazinul era o consignaţie. Colindă
generalul vreme destulă printre mobile din toate epocile şi de la toate
popoarele şi îşi aminti de bunicul său, tâmplar de mobilă fină. Timp de
cincizeci de ani nu se gândise deloc la el, şi uite că umblând printre etajerele
de bambus gata să cadă, printre birourile masive, cu sertare secrete, şi
încrengătura alb-aurie de scaune şi fotolii Empire, îi apăru din senin în faţa
ochilor, renăscut, bătrânul scund, uscăţiv, cu mâinile negre-maronii nespus de
mari şi cu ochii pătrunzători, iviţi din pungile moi şi apoase ale cearcănelor.
Simţi şi mirosul atelierului – de spirt, terebentină şi lac, un miros consistent,
aproape bun de mâncat. Îşi mai aduse aminte cum îl învăţa pe el, băieţaşul deo
şchioapă, să decojească lemnul, să-l dea la rindea, să-l lustruiască.
Merse ce merse Afanasi Mihailovici şi uită de ce a venit, apoi îşi aminti şi
cumpără un pat dublu din mesteacăn cu vinişoare, opera muncii unui sclav cu
idei fanteziste, fără să se gândească nici o clipă la cei doi tineri comsomolişti,
amatori de drumeţii cu corturi şi de nopţi petrecute sub cerul liber, care urmau
acum să trudească pentru viitorime între coloanele răsucite, înconjuraţi de
patru heruvimi.
Patul îi lăsă cu gura căscată pe cei ai casei, nu avea nici o noimă stilul lui
fastuos, în schimb, nu stăvili elanul conjugal al tinerilor însurăţei – nepotul