Ludmila Ulitkaia - Imago

cu Viazemski, corespondenţa în proză a lui Herzen cu Turgheniev, a lui
Turgheniev cu Dostoievski sau a lui Gogol cu prietenii „imaginari“ –, Miha
vru degrabă să dezvolte tema:
— Ce bine ar fi să găsim şi scrisorile lui Brodski către Gorbanevskaia, sau,
de exemplu, ale ei adresate mai ştiu eu cui.
— Lui Puşkin, de pildă. N-ai decât să le comanzi! îl sfătui Edik.
Miha era însă cât se poate de serios.
— Nu mă lua în râs. E o idee straşnică să luăm poeziile adresate prietenilor.
Ca un fel de conversaţie în versuri între prieteni. Uite-o pe asta:
La casa de nebuni
Gâtul să ţi-l frângi,
Fruntea-n zidul alb
Ca-n nămete dalb…
— Da, îmi amintesc, zise Edik. E adresată lui Galanskov 72 .
— Mai e una, ascultă:
Alungă blânda somnolenţă
Şi-n pleoape durere-oi simţi,
Tot albul şi jegul din bolniţă,
Ca steag al voitei robii.
Edik dădu din mână plictisit:
— Şi p-asta o ştiu. E adresată lui Dima Borisov. Cum de-i cunoşti versurile
atât de bine?
— A venit de două ori să şi le citească acasă la socrul meu. Le-am reţinut
imediat. E destul de ursuză şi neprietenoasă, dar poeziile au un fel de gingăşie.
Nu pot spune că ea mi-a plăcut foarte mult, dar scrie poezii pe care aş vrea să
le scriu şi eu.
Hotărâră ca Miha să se ducă la Natalia Gorbanevskaia şi s-o roage să-i dea
ceva versuri noi.
Pe urmă Edik îşi aduse aminte de un prieten deosebit de inteligent de la
Facultatea de Filozofie a Universităţii din Moscova. El putea să scrie un
articol despre literatura science-fiction americană.
În partea a treia a revistei intra o rubrică mare cu titlul „Ştiri“. Ştiri erau
destule. O mulţime de oameni cu idei de tot felul şuşoteau la început prin
colţuri, apoi vorbeau cu jumătate de gură şi sfârşeau prin a ieşi la
demonstraţii, protestau cu mai mult curaj şi mai conştient. Erau arestaţi,
condamnaţi, băgaţi la închisoare, eliberaţi. Viaţa era plină de evenimente,