Ludmila Ulitkaia - Imago

Ceremonia funerară a avut loc la Institutul Gnesin. Tamara, care îi cunoştea
din copilărie pe reprezentanţii încă în viaţă ai acestei familii de mari
muzicieni, a văzut acum ce mai rămăsese din ei – celebra Elena Fabianovna în
scaunul de invalid, fondatoarea singurului imperiu, un imperiu muzical, a
rezistat puterii sovietice şi chiar, lucru care nu-ţi putea trece prin minte, i-a
supravieţuit.
S-au adunat muzicienii invitaţi la ceremonia de înmormântare, printre cei
care îşi luau ultimul rămas-bun erau şi „persoane din public“, participanţi la
viaţa muzicală, care exista, ca să zicem aşa, deasupra vieţii sovietice,
deasupra colectivizării şi industrializării, deasupra hărmălaiei
guvernamentale, pe care abia o auzeau, înăbuşită fiind de muzica lui
Beethoven, Schubert, Şostakovici şi chiar de muzica lui Mişa Gnesin,
compozitorul complet uitat, fratele mai mic al celebrelor surori.
Uluită, Tamara, care le cunoştea bine pe multe dintre prietenele bătrâne ale
bunicii, a înţeles abia acum, stând în faţa sicriului ei, în ce fel de lume trăise
bunica, îmbrăcată mereu în aceeaşi bluză lăbărţată, cu resturile de la jumările
de ouă lipite pe guler şi cu colecţia de pete multicolore pe fustă.
Aproape toate prietenele bătrâne, în afară, poate, de Anna Aleksandrovna,
care locuia la Pokrovka, erau din acelaşi cartier, îşi aveau locuinţa pe Arbat,
au venit pe jos la înmormântare, au stat grămadă în cerc, un pic mai într-o
parte. Nu erau chiar din familie, nu erau nici profesoare, nici interprete, erau
doar „implicate“…
Asistenţa şi-a luat ultimul adio în sunetul muzicii lui Gnesin, compusă
pentru piesa lui Gogol Revizorul, pusă în scenă de Meyerhold. Era prinosul de
recunoştinţă al Gnesinilor, pe cale de dispariţie, pentru răposata Maria
Semionovna.
Apoi bătrânii muzicieni s-au apropiat de Tamara şi de mama sa, Raisa
Ilinicina, au rostit cuvinte frumoase despre Maria Semionovna, despre muzică
şi despre prietenie. Aveai impresia că dau sensuri noi unor cuvinte cât se poate
de obişnuite. S-a apropiat şi Anna Aleksandrovna, le-a rugat să nu uite de
prietenii Mariei Semionovna şi le-a invitat să-i facă o vizită. Şi i-a mângâiat
Tamarei părul aspru.
Au reconstituit vechea locuinţă în locuinţa nouă. Pianul stătea acum în
camera mare de trecere, într-o parte a lui se afla divanul plin de praf, acoperit
cu un covor roşu uzat, deasupra divanului atârnau aceleaşi tablouri şi în
aceeaşi ordine ca în casa de pe Arbat. Nu mai era bunica să cânte la pian.
Tamara a părăsit repede divanul din camera de trecere şi s-a mutat în camera