Ludmila Ulitkaia - Imago

Puteau fi două motive pentru care îl chemau. Fie răsfoiseră cum trebuie
volumaşul şi dăduseră peste lista cu datele despre tătari, fie Edik îl
menţionase ca fiind ajutorul lui la revistă. A doua variantă i se părea puţin
probabilă.
Nu era deloc supărat, mai degrabă îi era ciudă că făcuse atât de puţine
lucruri, adică mai nimic! Reuşise să scrie câteva articole şi să aleagă câteva
poezii.
Ilia, căruia îi spuse despre citaţie, se arătă teribil de afectat:
— Trebuie să aşteptăm. Chiar mă miram că te-au lăsat în pace până acum.
Vina e a mea că te-am băgat în treaba asta cu revista. Trebuie să ieşim cumva
din încurcătură. Edik se ţine tare, nu cred că te-a dat pe mâna lor. O să te frece
din cauza datelor despre tătari. Pregăteşte ce să le spui, inventează o poveste
mişto, zi-le că pe Jivago l-ai cumpărat de mult la talcioc, fiindcă ai tot auzit
despre el, dar n-ai avut timp să-l deschizi. Zi-le că nu ştii nimic de rândurile
scrise de Musa. Poţi să cumperi orice la Moscova, la buchiniştii de pe podul
Kuzneţki, la talciocul din faţa statuii Pervopeceatnik 80 sau, şi mai bine, la piaţa
Pticika, imediat cum intri. Să-l descrii pe vânzător amănunţit. Zici, de
exemplu, că avea părul lung, că-i atârna în laţe slinoase, că avea nasul mare, îi
intra-n gură, ochii căprui, vorbea cu accent ucrainean. Şi că avea o jiletcă
tricotată cu model picior-de-cocoş.
Ilia îi aruncă o privire scrutătoare prietenului său şi continuă:
— Sau zi-le că ai cumpărat de la unul mic, cu părul creţ, cu perciuni, creţi
şi ei, cu nasul puţin teşit, ochii deschişi la culoare, mâinile mici, ca de
femeie… Şi graseiază. Sau să luăm pe altul: un tip nervos, slab, destul de înalt,
gălbejit, chel la frunte, cu bărbuţa rară şi cu un tic care-i strâmbă faţa…
Miha intră în joc:
— Nu, un bărbat mătăhălos, bărbos, îmbrăcat ţărăneşte, cu barba stufoasă,
cu mustăţi. Bătrân, arată neîngrijit, aş zice. Ţine cărţile în sac, e încălţat cu
pâslari şi galoşi de cauciuc pe deasupra! Namilă de om, ce arătare!
Izbucniră în hohote de râs, cât pe ce să se tăvălească pe jos.
— Nu, mai bine o femeie: înaltă, în vârstă, corpolentă, cu un aer
aristocratic. Cu pălărie şi umbrelă. A scos cartea din poşetă, purta mănuşi, şi
ştiţi ceva? Ce ciudat, părea să le fi pus invers… Mi-am amintit de ea din cauza
mănuşilor… continuă Miha captivat de joc.
— Bun, ce pot să-ţi spun, Miha? Să răspunzi cu nu la tot ce te întreabă, e
lucrul cel mai sigur. Ştiu asta din ce-am păţit eu.
— Ai fost acolo? îl întrebă Miha uitându-se la el cu respect.