Ludmila Ulitkaia - Imago

care trăia în Uzbekistan şi se numea Eşref Şemizade. Tătarii îi pregătiseră o
traducere cuvânt cu cuvânt şi el făcu o traducere literară a câtorva fragmente
dintr-un poem dispărut pe jumătate. Versurile fuseseră scrise cu sânge, şi Miha
îşi munci mintea ca traducerea să fie cât de cât bună:
Nu-i câine cel ce urlă cu glas înfiorător
În noaptea moscovită încremenită-n gheaţă,
Este Cârmaciul din Kremlin, de sânge însetat,
Care urlă şi zbiară, de foame cotropit…
Exact în ajunul Anului Nou, Miha primi botezul focului – îi percheziţionară
locuinţa.
Patru bărbaţi se fâţâiră vreme îndelungată prin camera goală şi, descurajaţi
că totul era la vedere, ciocăniră până şi pereţii. Găsiră printre cărţile din
bibliotecă un teanc mare de scrisori aparţinând răposatei mătuşi Ghenia.
Scrisorile erau înfăşurate în hârtie gri, împărţite pe ani în topuri mici şi legate
cu aţă groasă, şi pe fiecare top era înscrisă data – începând cu 1915 şi
terminând cu 1955. Erau patruzeci în cap. Reprezentau toată corespondenţa ei
cu rudele din regiunea Arhanghelsk, din Karaganda şi Ural. Nu trecuse mult
timp de când Miha dăduse peste ele, le găsise când scăpase de dulap şi le
păstra la rugămintea lui Marlen, dar, fire delicată, nu-i venise ideea să le
citească. Kaghebeşnicii se grăbiră să desfacă aţele, dar văzând datele vechi,
îşi pierdură orice interes. Şi n-ar fi avut motive să se plictisească, fiindcă
printre scrisori se afla şi corespondenţa legendarului unchi Samuil cu Lenin şi
cu Troţki. Era şi o scrisoare extrem de interesantă în care Lenin îi sugera lui
Samuil că trebuia creat un fond secret, independent de guvern, din care să fie
finanţată mişcarea comunistă internaţională…
— Sunt scrisorile mătuşii mele, fiul ei voia să treacă să le ia, să le citească,
explică Miha luând teancul, după ce-l trăsese mai aproape de el.
— Trebuia s-o facă înainte! îi zise kaghebeşnicul-şef şi-i smulse cu
brutalitate scrisorile din mână.
Percheziţia dură aproape două ore. Nu mai aveau ce să găsească şi nici
unde să cotrobăie.
Luară scrisorile familiei mânaţi mai degrabă de sentimentul datoriei, luară
de asemenea vreo zece culegeri de poezie apărute înainte de Revoluţie,
aproape toate dăruite de Ilia, o carte a lui Berdiaev fotografiată şi
răsfotografiată, pe care Miha îşi pusese în gând s-o citească, dar nu avusese
timp, şi Doctor Jivago în două volume, format mic, primite de la Pierre Zand.