Ludmila Ulitkaia - Imago

afla de mult timp în birou. Era biletul de ieşire. Coridorul era un adevărat
labirint. Mergea în zigzag, formând nişte unghiuri ciudate, şi lungimea
drumului până la ieşire nu corespundea deloc cu dimensiunile modeste ale
clădirii, văzută de afară.
La ieşire, Olga vru să ia taxiul, dar nici o maşină nu se opri, aşa că fu
nevoită să traverseze toată piaţa Dzerjinski ca să ajungă la metrou.
Casa părinţilor nu mai era casă, îi umblaseră în măruntaie, o făcuseră
bucăţi, o profanaseră. Cum de reuşiseră în timp atât de scurt să calce în
picioare buna-cuviinţă şi demnitatea acelora care trăiau în apartamentul
îngrijit? Urme de pantofi pe parchet, cărţi aruncate cu grămada, lenjeria
generalului, atât de bine orânduită – indispensabili simpli şi maiouri strânse şi
aşezate în rafturi imediat după război –, zăcea împrăştiată pe tot culoarul lung.
Bine că mama rămăsese la casa de vacanţă şi nu văzuse toate astea.
Ilia nu era. Pe masă găsi un bilet de la Faina Ivanovna, femeia care ajuta în
casă: „Olia. L-am adus pe Kostia la mine după şcoală. Înnoptează la mine,
mâine-dimineaţă îl duc eu la şcoală. Sună-mă când ajungi acasă. Faina“.
Să fi avut aşa o mamă ca Faina – nu pune niciodată întrebări, face
întotdeauna ce trebuie. Şi pe Olia o crescuse fără prea multă vorbă, o ajutase
cu Kostia ca nimeni altcineva. Ce fericire că mama era la casa de vacanţă.
O sună pe Faina.
— Tu îmi salvezi viaţa, Fafocika. N-am cuvinte să-ţi spun.
Faina bolborosi ceva, o certă puţin şi zise că dacă Olia continuă să se
poarte aşa, ea îi lasă baltă.
— Măcar de copilaşul ăsta să-ţi fie milă! îi şuieră în telefon în loc de
rămas-bun.
Ce femeie de aur, aur curat, nu om.
După o clipă de ezitare, Olga se hotărî s-o sune pe Maria Fiodorovna,
mama lui Iliuşa. Formă numărul, dar nu răspunse nimeni, aşa că puse telefonul
în furcă. Oboseala era mai puternică decât spaima. Se prăbuşi pe divan şi
adormi într-o clipă. Se trezi după cincisprezece minute cu inima zbătându-i-se
în gât. De parcă nu dormise deloc.
La două şi jumătate noaptea se apucă de făcut curăţenie serioasă. Dimineaţa
casa era în ordine.
„Ce se va întâmpla cu Ilia?“ o râcâia pe suflet întrebarea.
O sună pe Galia la serviciu, zicându-i că trebuie s-o vadă urgent. O oră mai
târziu Galia şedea în bucătăria Olgăi.
— Ne-au percheziţionat casa, Galia. Toată povestea a început de la maşina