Ludmila Ulitkaia - Imago

Am avut numai neplăceri, zise Marina trăgându-şi nasul.
Alergă la baie fără să-şi scoată impermeabilul.
Se foi mult acolo, până se trezi Kostia. Trebuia să se spele pe dinţi, se
pregătea să plece la şcoală. Olia bătu la uşa băii, care se deschise imediat.
Marina stătea în uşă cu sutienul şi chiloţii uzi, slabă ca scheletul peştelui, plină
de vânătăi, pete roşii şi bubuliţe scărpinate până la sânge. Hainele îi pluteau în
cadă, suprafaţa apei era acoperită cu ghemotoace bordo, mici cât gămălia
acului. Doamne milostive! Erau ploşniţe!
Olia îl trimise pe Kostia să se spele la bucătărie. Îi dădu să mănânce micul
dejun şi-l expedie urgent la şcoală. Scoase din comodă o cămaşă de noapte şi
i-o întinse Marinei.
— Hai să bem o cafea.
Ilia era plecat. Dacă ar fi fost acasă, cu siguranţă că n-ar fi avut loc o
conversaţie atât de intimă, ca între două surori, între sora mai mare, Olga, şi
cea mică, Marina, nespălată, mâncată de o armată de ploşniţe.
— În prima noapte toţi erau abţiguiţi. Prietenul meu era şi el acolo, un porc
împuţit, a insistat să vin, vino, vino, pe urmă a plecat în toiul nopţii cu una, m-
a lăsat singură între necunoscuţi. Dimineaţa am plecat cu ei prin Piter, ploua,
era frig, am băut vodcă, mi-am cumpărat o plăcintă, am umblat hai-hui toată
ziua, nimeni nu mi-a oferit un loc unde să dorm, prietenul meu a dispărut fără
urmă. Îl sun şi mi se răspunde că n-a mai dat pe acasă de o săptămână. Ce să
fac? M-am dus la gară, nu mai aveau bilete. Am sunat o fată, o prietenă a
prietenei mele, mi-a propus să ne facem de cap la o petrecere. Am aşteptat-o
trei ore la gara Moscova. Avea o mutră de groază! Am plecat cu ea.
M-a dus la Saigon, o cafenea în genul cafenelei noastre Molodiojnoe. Era
naşpa acolo, am cunoscut un grup de băieţi. Am plecat în afara oraşului, la
Peterhof. Ne-am vânturat pe acolo două zile. Mi s-au terminat banii. S-au
împrăştiat toţi, au dispărut, au rămas doi, m-au dus la un cămin al
Universităţii, unde nu era nimeni, nici urmă de studenţi. Plecaseră în vacanţă.
Nişte tipi dădeau târcoale pe acolo, cu nişte mutre de bandiţi. Da… pe scurt,
am rămas să dormim într-o cameră. O să sar acum peste unele amănunte, ca să
nu te traumatizez. N-am priceput nimic până în ultimul moment, dar n-am ţipat.
La ce bun, vina era a mea. L-am căutat pe dracul şi l-am găsit. M-am
împotrivit puţin, dar erau ditamai vlăjganii, mi-au tras-o. Am căzut lată. Ca săţi
spun drept, eram beată. Mă trezesc noaptea, parcă eram opărită cu apă
fierbinte. Era lumină – nopţi albe, să le ia dracu’. Tare neplăcut, mie-mi place
noaptea, dar acolo nu-i nici zi, nici noapte, un fel de amurg nesfârşit. Simt că-