Ludmila Ulitkaia - Imago

Urmau să elibereze subsolul, şi Raika s-a gândit că o să le dea lor mai mulţi
metri în care să locuiască. Au ars amândoi în incendiul din noul lor
apartament. Au băut mult în ziua aceea.
Galia, solemnă, se închină din nou.
Se vede treaba că lacrimile îi înmuiară Tamarei carapacea sufletului. Îi
povesti Galiei tot ce ţinuse secret atâta timp. Şi în vreme ce-i povestea, striga
în sinea ei: „Iartă-mă, Doamne, iartă-mă!“
După plecarea lui Marlen în Israel, sau poate chiar mai devreme, Tamara
făcuse pasiune pentru Isus Cristos şi iubirea asta o schimbase mult.
„De ce am dispreţuit-o pe proasta asta nefericită?“ îşi zise în sinea ei.
Poluşka mai voia să bea, dar îi era ruşine. Se întâmpla pentru prima oară ca
Tamara, fată atât de inteligentă, care abia dacă-i dădea atenţie, să fie atât de
sinceră cu ea.
„E clar că Olga ne-a împăcat“, îşi zise înduioşată Galia.
Pe urmă Tamara îi arătă Galiei apartamentul nou, vechi deja. În fostul ei
apartament din piaţa Sobaciaia, Poluşka fusese de cel puţin două ori, dar aici
n-o invitase niciodată. Toate lucrurile proveneau din cealaltă casă: pianul,
fotoliul, biblioteca şi fotografiile. Doar tablourile lipseau. Galia o întrebă de
tablouri… Tamara începu să râdă:
— Ai observat? Tablourile s-au dus.
— Le ţin minte. Era un înger cu capul mare, albastru. Am fost la tine,
Brincik, de două sau de trei ori, Olia m-a adus. Ţin minte şi tablourile, o ţin
minte şi pe bunica ta.
Pe la ora două dimineaţa Tamara o conduse la taxi. Arătau ca două sticle de
lapte bine spălate de mâna unei gospodine harnice. Ostilitatea dintre ele, ţinută
ascunsă atâţia ani, se topise văzând cu ochii, îşi luase tălpăşiţa. Încă nu ştiau –
aveau să-şi povestească totul mai târziu – pe ce căi ajunseseră să se
întâlnească: Tamara, evreică, fostă sionistă, nu plecase în Israel şi devenise
creştină ortodoxă; Galia, soţia unui individ care ocupa un post aparent
neînsemnat, dar în realitate foarte important, la Patriarhatul Moscovei din
Ierusalim, ajunsese să-i urască în anii din urmă pe toţi „religioşii“ din lume,
pe popi, rabini şi tot felul de molahi, la un loc cu tot Orientul, cu intrigile şi
stratagemele sale subtile, cu misterele, ticăloşiile şi falsitatea sa. În schimb,
era pătrunsă de iubire pentru Isus Cristos…
— Israelul e o ţară super. Păcat că n-ai plecat acolo. Dar, bineînţeles, fără
toate religiile alea, încheie Poluşka.
Tamara râse: