Ludmila Ulitkaia - Imago

a hoţii şi vardiştii în locul acela, cu nişte ieşituri tocmai bune să se caţere pe
ele ca să ajungă pe acoperişul casei „bălţate“, din cărămidă roşie şi albă, asta
în cazul în care fereastra de la etajul al doilea era tot spartă.
Norocul îi surâdea în ziua aceea lui Ilia: ieşise viu din mulţimea care-l
putea ucide, şi acum avea din nou noroc, fiindcă fereastra era spartă.
Mai trecu printr-un moment de groază, când se agăţă de rama ferestrei care
se clătină, fiind cât pe ce să cadă pe stradă. Nu căzu însă, sări înăuntru de pe
pervazul lat. Era viu şi nevătămat. Acolo îl aştepta o altă surpriză: podul casei
era închis cu un lacăt nou de oţel, cu un belciug atât de solid, încât nu putea fi
desfăcut fără unelte. Dar casa era construită ciudat, şi ferestrele de la scară
dădeau spre două părţi, la etajul al doilea dădeau spre curte şi la etajele întâi
şi al treilea dădeau spre stradă. Ilia urcă la etajul al treilea şi văzu strada.
Arăta ca un fluviu negru, capetele se vedeau de sus ca nişte smocuri de blană
mişcându-se pe pielea un animal hidos. Ilia scoase aparatul, îşi dădu seama că
fotografia n-o să iasă cum trebuie de la o asemenea distanţă, dar îşi zise că
mai face una de la etajul întâi. Reuşi să deschidă fereastra de la etajul întâi şi
de jos ajunse la el un bocet monoton, întrerupt când de ţipete stridente, când de
vaiete, nici vorbă de urlete disperate. Capetele nu mai arătau ca smocurile de
blană, ci, ca nişte pietre închise la culoare, lipite strâns unul de altul, se
clătinau destul de ritmic, dar nu înaintau deloc. Un fel de şosea năucitoare, din
pavele vii, dănţuia pe loc.
Ilia făcu câteva fotografii, dar îşi dădu seama că de la etajul al treilea
priveliştea e mult mai pitorească. Uită de spaima trăită cu câteva minute
înainte.
O femeie ameţită de băutură, îmbrăcată în halat roşu, ieşi dintr-un
apartament şi începu să se răstească la el:
— Ce faci aici? N-ai altă treabă?
Şi adăugă la asta o înjurătură de mamă, care îl lăsă mască pe Ilia. Fu destul
de isteţ ca să nu-i răspundă, îi arătă gura cu mâna, şi-o trecu apoi prin dreptul
urechilor, să arate, chipurile, că e surdomut, şi femeia dispăru după ce trase un
scuipat în modul cel mai firesc cu putinţă.
La etajul al treilea, el folosi aproape toată pelicula şi îşi făcu planul cum să
ajungă mai repede acasă. Îşi dădea prea bine seama că nu putea s-o apuce pe
drumul obişnuit, să pornească de la piaţa Trubnaia în sus pe bulevardul
Rojdestvenski, să traverseze Sretionka şi să iasă în bulevardul Cistoprudnîi. I
se păru că-i va fi mai uşor dacă va traversa piaţa şi va trece pe partea cealaltă.
Nu ştia că mulţimea de pe bulevardul Rojdestvenski mergea în jos, adică în