12.08.2023 Views

Ludmila Ulitkaia - Imago

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

La ziua ei de naştere, Olga o aşezase la masă lângă Marlen, apoi plecaseră

împreună, el o condusese până la staţia de metrou Molodiojnaia. A reieşit că

erau aproape vecini. Tamara s-a îndrăgostit nebuneşte, iubirea ei pasională nu

era o glumă, şi timp de mulţi ani Marlen a făcut naveta între cele două case,

mai ales că-i lua doar cinci minute. În fiecare dintre cele două case Marlen

avea o periuţă de dinţi, o maşină de ras, nişte chiloţi şi ceva cămăşi. Viaţa şio

petrecea în delegaţii, era mereu pe drumuri, şi din când în când pleca într-o

călătorie de afaceri în casa vecină, unde se refugia câteva zile în linişte şi în

iubire. În cel mai mare secret, bineînţeles. Aproape din prima zi a cunoştinţei

lor, Tamara se jurase să păstreze tăcerea: să nu sufle o vorbă nimănui despre

Marlen, şi mai ales Olgăi şi lui Ilia. Şi uite aşa Olia, constructorul fără voie al

soartei altora, rezolvându-i şi aranjându-i pe toţi, habar nu avea ce rol

important juca în viaţa lor.

Galia n-a făcut nici un fel de nuntă. Ghenadi a zis că nu avea rost să arunce

banii pe fereastră, că urmau destule cheltuieli – trebuiau să-şi cumpere mobilă.

Galia a aprobat. Da, da. Tânjea după o mică nuntă, dar Ghenadi avea dreptate.

În privinţa mobilei. Au încheiat căsătoria şi ea l-a urmat pe soţ la cămin.

Camera era destul de bună. Ghenadi a dat patul vechi administratorului şi a

cumpărat un divan pliant. În noaptea nunţii, pe divanul cel nou, Ghenadi a

primit un dar neaşteptat de la soţia sa, cu care nu era uşor de luptat. Galia

Poluhina era fată cinstită. Se păstrase fată mare pentru soţul său. Un singur

lucru i-a amărât lui Ghenadi marea zi a nunţii: prezenţa Olgăi, prietena Galiei.

Cum să admită el că martora la căsătoria lui era soţia lui Ilia Brianski,

„protejatul“ său, pe care îl urmărea din când în când de doi ani? Apăruse un

element nou, personal, de care el nu avea nevoie, dar care era destul de

interesant.

În timp ce se zvârcoleau pe divanul nou, în timp ce Ghenadi îşi îndeplinea

sarcina de bărbat, îndepărtând obstacolele naturale, încântat de participarea

molatecă a soţiei, îl înţepa totuşi ghimpele din inimă: îl recunoscuse Olga sau

nu?

Olga îl recunoscuse. Când s-a întors de la primărie, l-a anunţat pe Ilia că

Poluşka s-a măritat cu Rozătorul. Era porecla pe care i-o dăduseră lui Ghenadi

în momentul când descoperiseră că îl urmărea pe Ilia. Rozătorul era unul

dintre cei trei securişti de la serviciul de supraveghere, pe care Ilia îl cunoştea

din vedere.

Mai întâi Ilia a făcut haz: vasăzică s-a găsit sacul cu peticul! Pe urmă s-a

scărpinat în cap: ce i-ai dat să bată la maşină?

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!