Ludmila Ulitkaia - Imago

Nunta Regelui Artur
Încă din copilărie Olga avea senzaţia că faptele oamenilor erau previzibile,
şi asta o făcea să se simtă în siguranţă. Ştia dinainte ce aveau să-i comunice
prietenele, învăţătoarea, mama. Mai ales mama. Antonina Naumovna sădea în
fiica sa, doar o fragedă copilă, dorinţa de a face bine celor din colectivitate,
sacrificându-şi interesele personale, o virtute, de altfel, extrem de rară. Părea
că Olga se născuse cu simţul dreptăţii sociale. Când unul dintre copiii din
curte aducea o bucată de pâine cu unt, peste care era presărat un praf de zahăr,
în seama Olgăi şi numai a ei era lăsată sarcina de a împărţi pâinea la un număr
dat de guri, şi dacă, din întâmplare, pâinea era tăiată strâmb, numai ea ştia să
adauge bucăţica lipsă, ca să obţină felia perfect egală. Habar nu avea, la
vârsta ei, de raţiile de pâine – venise pe lume la sfârşitul războiului –, nici
despre raţiile de pâine din lagăre nu auzise. Dar ştia fără să ştie, avea simţul
ăsta în sânge.
Antonina Naumovna era încântată de copilul ei născut târziu. Un copil întradevăr
reuşit! Luase tot ce era mai bun de la părinţi: principiile şi fermitatea
de la mama, bunăvoinţa şi blondul luminos de la tata. Nu moştenise însă nimic
de la grecii din partea mamei, nici măcar o picătură, nici părul negru, nici
nasul lung. Şi nici moleşeala tatălui, manifestată încă din tinereţe.
Cât a durat copilăria Olgăi, Antonina Naumovna a condus o revistă pentru
tineret şi a transpus în viaţa de familie ideile sale ştiinţifico-pedagogice,
aplicându-le fiicei, iar experienţa căpătată în educarea fetei o folosea în
articolele din revistă. În vreme ce urmărea cum se jucau copiii în mormanul de
nisip, stropindu-l cu apă ca să modeleze castelul strâmb, i-a venit inspiraţia şi
a creat chiar o figură de stil: firele de nisip erau oamenii răzleţiţi, fiecare cu
personalitatea sa, apa era ideologia care amesteca aluatul, şi din materialul
ăsta se construia un edificiu grandios. Folosea metafora în editoriale şi în
conferinţe. Luările ei de cuvânt ieşeau în evidenţă prin plasticitatea lor, erau
convingătoare mai ales la şedinţele de partid. Era pasăre rară în mediul acela,
doar absolvise IFLI. Nu-i mergea cu scriitorii, era greu să-i uimească, ştiau să
învârtă cuvintele, dar faţă de ei avea alte atuuri. În schimb, la partid o
respectau ca pe o maestră a vorbelor.
Şi totuşi Antonina Naumovna nu se simţea atât de bine în colectiv cum se
simţea fiica ei. Recunoştea cu mâna pe inimă: era invidiată! Lucru trist, dar
adevărat – erau unii cu suflet mic, invidioşi pe poziţia ei, pe autoritatea ei, pe