12.08.2023 Views

Ludmila Ulitkaia - Imago

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Plasa de pescuit

Ilia coborî din taxi şi se uită la ceas – cinci şi trei minute.

„Trei minute, asta nu-i întârziere“, îşi zise ca să se liniştească.

Încetini pasul când se apropie de intrarea în hotel. Ploua când tare, când

abia stropea. Şi în acelaşi timp era înăbuşitor.

„Mi-am pierdut minţile! Mă tem pentru o întârziere? De când am devenit

atât de punctual?“

Se opri chiar în faţa portarului care semăna cu un cântăreţ de operă, cu

pieptul lat cât un pat dublu şi cu gâtul gros. Acesta se uită la el bănuitor.

După percheziţia de atunci, Ilia fusese reţinut optsprezece ore la Malaia

Lubianka. Se succedaseră trei interlocutori: primii doi căutaseră să-l încurce,

să-l zăpăcească, al treilea încercase să-l recruteze, se purtase fără mănuşi cu

el, dar fusese foarte convingător. Se despărţiseră, dar urmau să se revadă.

După o săptămână l-au chemat la telefon şi au stabilit să se întâlnească într-o

casă conspirativă. Hotel Moscova, etajul şase, camera 724.

Ilia se mustră pentru prostia lui: putea să nu răspundă la telefon, să nu vină

la întâlnire, să le ceară să-i trimită convocarea. Sau măcar să nu ajungă la ora

stabilită.

„Nu le sunt dator cu nimic, încercă el să se liniştească. Dacă vor să mă

aresteze, mă arestează oricum. Trebuie să scap de frică. Trebuie. Sunt

nepăsător, neserios, uşor ca aerul… şi prostănac. Poftim? N-am înţeles. Cum

aţi spus? Ce ziceţi? Nu se poate! Într-adevăr? N-am zis niciodată aşa ceva!“

se pregăti el de întâlnire.

Portarul îl lăsă să intre, dar un alt individ, un limbric în costum gri, se

apropie imediat:

— Scuzaţi, la cine mergeţi?

— La camera 724.

— Poftiţi, zise cu vorba precipitată de lacheu moscovit şi zâmbi larg

arătându-şi toţi dinţii.

Exersându-şi rolul de idiot, Ilia răspunse vesel:

— Bună ziua.

Două franţuzoaice urcară cu el în lift, una era o adevărată doamnă,

îmbrăcată într-o haină de blană nemaivăzută, cu păr mult, total nepotrivită cu

sezonul, a doua era o tinerică cu feţişoara îngustă, deschisă la culoare, şi

îmbrăcată tot nepotrivit, într-un impermeabil alb, din muselină sau cam pe-

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!