Ludmila Ulitkaia - Imago

Tamara.
— Ba să crezi! Chiar aşa, închipuie-ţi! Croitorul îl îmbracă dinainte de
război, croieşte haine şi pentru familia lui. I-a aranjat să vină la Moscova, l-a
instalat în apartamentul lui. Nu în al lui personal, are câteva apartamente
pentru oamenii de care are nevoie. Şi-i tip bine, într-un anumit sens…
— Cine? Croitorul? îl întrebase Tamara.
— Nu la el mă refer. La şeful ăsta, mister X, e om de treabă, în felul lui. Nui
mort după bani, îi plac, dar nu banii ca atare. Adună tablouri. Tablouri
serioase, de valoare, pictori renumiţi. Serov, Perov, ei, itineranţii ăştia ai
voştri cu expoziţiile lor mobile. După război, a adus din Germania un vagon
întreg cu valori dintr-astea nemţeşti. Acum le adună pe cele ruseşti.
— E colecţionar? tot încercase Tamara să mestece noile informaţii despre
înalţii funcţionari.
— Colecţionar, dacă aşa vrei tu, răspunsese crispat Marlen. Croitorul ne e
rudă de departe. Zice că are intrare la şeful ăsta. Înţelegi cum vine treaba, ăla
nu tratează cu oricine. Da’ ruda noastră, croitorul, ştie cum să-l ia, a făcut-o o
dată. Au dat drumul familiei Savrasov, patru persoane, pentru un tablou uite
aşa de micuţ.
Şi Marlen îşi desfăcuse puţin mâinile ca să-i arate cum îi arătase, la rândul
lui, croitorul.
Tamara pricepuse imediat:
— N-avem în casă pictori itineranţi. Cele mai valoroase pe care le avem
sunt un Korovin şi un Boris-Musatov.
— De ăştia nu mi-a zis nimic. Mi-a zis că-n ultima vreme sunt morţi după
Vrubel.
— Vrubel n-a fost pictor itinerant, îi răspunsese Tamara. Avem un Vrubel,
dar nu-i un tablou, e un crochiu.
— Care-i diferenţa? Important e să acţionăm rapid. Dacă mă arestează, nu
mă mai ajută nici un tablou, o să fie alţi şefi.
Tamara aprinsese lumina. Îngerul cu aripa frântă atârna deasupra patului ei,
la căpătâi. Avea capul mare, fruntea cam bombată, faţa abia schiţată, totul
dintr-o singură tuşă nervoasă şi zorită. În schimb, aripa albăstruie, cu pene,
strălucea şi vibra în lumină. Reuşită aripă.
— Ia-l, zisese Tamara puţin indiferentă. Ia-le pe toate.
— Există un risc, pricepi? Poate că nu-mi reuşeşte…
El avea aerul că ezită, că se gândeşte dacă merită să se lanseze într-o
asemenea aventură, dar Tamara îi simţise privirea înviorată, îl văzuse cum se