Ludmila Ulitkaia - Imago

— Ah, da! îşi aduse aminte Piotr Petrovici. Decoraţiile mele! În scripte mi
le-au luat, dar metalul e la mine. Nu vreau să-l las lor. Trebuie să dispară,
Zoia. Nu vrei să le iei tu, Svetlana?
— Le iau. Dar mai bine vă trimit fetele mele. Aşa nu riscăm. În seara asta.
Şi într-adevăr, în aceeaşi seară, după plecarea lui Piotr Petrovici, veniră
două fetiţe, arătau amândouă de cincisprezece ani, una durdulie, cu obrăjorii
dolofani, Tonia, cealaltă urâtă, Sima, amândouă cu căciuli şi fulare tricotate.
Erau studentele Svetlanei Sergheevna. Rămaseră fâstâcite în pragul uşii. Zoia
Vasilievna le spuse să se dezbrace, le aduse ceai şi biscuiţi. Ele îl băură
îmbrăcate, cu căciulile albastre pe cap, fără să scoată o vorbă. Zoia Vasilievna
puse pe masă un pachet destul de greu, înfăşurat în ziar şi legat cu sfoară. Vârî
pachetul, de faţă cu ele, într-o sacoşă de cumpărături, cusută de mână. Apoi le
arătă o hârtie pe care scria: „aici sunt decoraţiile din război, trebuie păstrate“.
Fetele dădură din cap în acelaşi timp. Zoia Vasilievna luă un chibrit şi dădu
foc hârtiei, restul ars îl vârî sub un jet de apă şi-l aruncă în găleată.
Fetele se priviră: treaba era serioasă.
Ieşiră afară şi se uitară în jur. Era linişte şi pustiu, şi o vreme nesigură de
aprilie. Merseră în tăcere până la metrou. Ajunseră în piaţa gării Belorusskaia.
Tonia o conduse pe Sima până la intrarea în casă. Înainte să intre, Sima îi
întinse prietenei sacoşa:
— Ştii ce, mi-e frică să n-o găsească mama. Ia-o tu, ce zici?
— Bine, acceptă resemnată Tonia. Unde s-o ascund? Poate în cămăruţa de
sub scară? E a noastră. E adevărat că sparg des lacătul ca să fure lemne.
— Aveţi nevoie de lemne? se miră Sima.
— Nu, sobă nu mai avem de mult timp, dar lemnele au rămas. Le fură mereu.
— Dar acum e aproape vară.
— Aşa-i…
Tonia luă troleibuzul de la piaţa Belorusskaia până aproape de casă, la
piaţa Dzerjinski.
Ca un făcut, acasă nu era nimeni. Vitia, nepotul ei, era la vecini, mama lui,
Valka, se dusese valvârtej la un chefuleţ, iar fratele mai mare, Tolian, îşi
ispăşea pedeapsa în puşcărie.
Nici mama nu era acasă, lucra în schimbul de noapte.
Tonia se învârti prin apartament strângând pachetul la piept. Să-l pună într-o
cutie pe dulap? Nu aveau cutii goale, toate trei erau pline până la refuz. În
sertarul de jos al dulapului se aflau nişte unelte rămase de la tata, mama umbla
câteodată acolo ca să ia ba ciocanul, ba cuiele. Lenjeria era aranjată ordonat,