Ludmila Ulitkaia - Imago

În ce-o priveşte pe Tonia Mutiukina, ea avea să afle mult mai târziu că
ţineau în casă nişte cutiuţe goale şi că decoraţiile dispăruseră. Totul a ieşit la
iveală când fratele ei mai mare, Tolian, a venit de la închisoare, s-a îmbogăţit,
nu se ştie cum, le-a cumpărat tuturor cadouri şi mamei i-a dat bani. Mama i-a
luat şi a cumpărat un dulap nou. L-a aruncat pe cel vechi, şi aşa a descoperit
Tonia că decoraţiile dispăruseră. A apucat-o groaza. Mai întâi l-a bănuit pe
Tolian, fiindcă ştia că decoraţiile valorau mult.
Dar Tolian nu avea nici în clin, nici în mânecă cu decoraţiile.
De fapt Tolian nu merită nici o atenţie – după două luni de libertate l-au
arestat din nou, fiindcă banii făcuţi cadou erau de furat.
Cel mai trist dintre toţi era Vitia. De tatăl său îşi amintea prea puţin, şi iată
că abia îl cunoscuse şi iar dispăruse.
Decoraţiile s-au întors în casa generalului printr-un lanţ întreg de persoane
cunoscute sau mai puţin cunoscute. Goale-goluţe, fără cutiuţele-sicrie lucrate
de mână, dar învelite în celofan şi puse într-o caserolă de metal pentru mai
multă siguranţă, decoraţiile generalului au stat îngropate în pământ la casa de
vacanţă a unei nepoate a Zoiei, la gara Kratovo, pe ruta Kazan, în spatele a doi
pini, de care era fixat un leagăn. Aşteptau vremuri mai bune. Şi vremurile mai
bune au venit. Generalul şi decoraţiile s-au regăsit în cele din urmă. Generalul
trăia într-o ţară în care trebuie să trăieşti mult. Şi cum a trăit până la nouăzeci
de ani, a avut onoarea să moară recunoscut ca erou. A fost înmormântat în
1991, şi toate decoraţiile înfăşurate cândva în chiloţii cu picior scămoşaţi,
printre care şi medalia dată de americani, au fost purtate pe pernă, în faţa
sicriului. Şi perna era roşie, aşa cum trebuia să fie.
Note
85. Novîi Mir (Lumea Nouă), revistă literară apărută la Moscova din 1925.