Ludmila Ulitkaia - Imago

Chiar aşa. Mai bine să mori, decât să…
Afară ploua mărunt, nu se mai sfârşea odată. Ilia îl aştepta pe partea cealaltă
a străzii. Se îndreptă spre Sania:
— A mers bine? întrebă el preocupat, fără să zâmbească.
— Bine. Destul de scârbos, răspunse Sania pe un ton degajat.
Ilia nu ştiu cum s-o ia: cât de scârbă i-o fi fost?
Merseră tăcuţi până la locuinţa lui Sania, se despărţiră la intrare.
A doua zi acesta nu se arătă la şcoală. Căzu bolnav. Veşnica lui boală: febră
patruzeci de grade, nimic altceva. Pe jumătate adormit, i se năzări că e pe
moarte, că are sifilis sau ceva şi mai rău. Nici pomeneală de aşa ceva. Febra îi
scăzu după trei zile, alte câteva şi le petrecu în pat, bunica îi prepară sucuri de
fructe, rulouri cu frişcă şi mere verzi rase pe răzătoarea cu găurile cele mai
mici, în timp ce el se luptă să-şi învingă dezgustul de sine, de corpul său care-l
trădase răspunzând unei chemări străine, împotriva voinţei sale, a dorinţei…
Sau nu împotriva?
Stătea lungit şi citea Odiseea. Ajunse până la pasajul în care însoţitorii lui
Odiseu se apropie de insula sirenelor, au urechile astupate cu ceară – dacă nu
le-ar avea astupate, ar sări în apă şi ar înota chemaţi de glasul sirenelor –, în
vreme ce Odiseu, legat cu curele de catarg, se zbate şi încearcă să-şi rupă
legăturile ca să se arunce în mare, să înoate în întâmpinarea cântecelor cărora
nu le poate rezista. Este singurul care le aude şi supravieţuieşte. Malurile
stâncoase sunt presărate cu pieile uscate şi oasele calcinate ale călătorilor
ajunşi pe insulă – ei au picat în plasa vocilor îmbietoare, şi sirenele-vampir
le-au supt sângele.
— Ce crezi despre istoria cu sirenele, Niuta? E vorba de puterea pe care o
are sexul asupra bărbaţilor?
Anna Aleksandrovna încremeni cu farfurioara în mână:
— Nu m-am gândit niciodată la asta. Ai perfectă dreptate. Dar nu numai
asupra bărbaţilor, ci şi asupra femeilor. Asupra omului în general. Iubirea şi
foamea guvernează lumea. E îngrozitor de banal, dar se pare că aşa stau
lucrurile.
— Şi nu poţi scăpa de asta?
Anna Aleksandrovna izbucni în râs:
— Ba da. Dar eu n-am reuşit. Şi nici n-am vrut să reuşesc. Mai devreme sau
mai târziu toţi suntem luaţi de vârtej.
Ea îi puse mâna rece şi aspră pe frunte, gestul era unul pur medical:
— N-ai febră.