Ludmila Ulitkaia - Imago

unsprezece culcarea. Familia Olgăi o scotea cu greu la capăt. Câteodată găteau
un fleac de mâncare, dar de cele mai multe ori mâncau sandviciuri, deschideau
frigiderul tot timpul, se sculau şi se culcau anapoda, nu la ore fixe, ba plecau
să se plimbe, ba beau ceai în toiul nopţii, dormeau la ore nepotrivite, râdeau în
hohote şi zdrăngăneau la maşina de scris aproape până-n zori. Şi nu lucrau ca
oamenii normali, ba plecau dimineaţa, ba la mijlocul zilei. Olga pleca la
cursuri la ora patru şi se întorcea cu ultimul autobuz. El îi ieşea în întâmpinare.
Îl lua uneori şi pe Kostia. Ce-i trebuia să care copilul noaptea, pe un asemenea
ger?
E adevărat că nu-l lăsau singur, făceau cu schimbul. Când lipseau noaptea, o
chemau pe Faina Ivanovna. O singură dată în două luni l-au rugat pe Afanasi
Mihailovici să vadă de copil. El l-a luat în atelierul lui, şi Kostia l-a ajutat cât
a fost ziua de lungă. S-a priceput băiatul.
Sâmbăta venea Antonina Naumovna în Volga cenuşie, aducea un tort şi multe
provizii. Pregătea prânzul de duminică în familie. Noul ginerică nu se arăta
deloc, sâmbăta şi duminica lipsea întotdeauna de acasă. Doar la începutul lui
aprilie dădu nas în nas cu ea. Nu-l înghiţea dinainte, dar acum avu dovada: nui
plăcea deloc. Ce să-i placă la el? Că avea plete ondulate? Altceva ce? Era
tras la faţă, i se vedeau pomeţii prin piele, nasul îl avea ca un clonţ de corb,
buzele îi erau cărnoase şi roşii, parcă era scuturat de febră. Şi apoi nu era
deloc bine-făcut: umeri înguşti, picioare subţiri, părea că acuşi, acuşi i se
frânge mijlocul, pantalonul strâmt, dar umflat în faţă, bine umplut… Cât de
prăpădit era în totul! Ptiu, drace!
Antonina Naumovna dădu din cap, cu buzele strânse:
— Să facem cunoştinţă. Antonina Naumovna.
— Ilia.
— Şi numele de familie?
— Ilia Isaievici Brianski, zise el apăsat.
Brianski ca Brianski, îşi zise Antonina Naumovna, ăsta-i mare expert la
cadre, dar Isaievici! Numai popii şi evreii poartă nume de profeţi… şi
credincioşii de rit vechi. Ştia prea bine despre ce era vorba, toată viaţa nu
făcuse decât să se justifice… Ce-i trebuia fetei unu’ ca ăsta? În locul lui Vova,
băiat cum trebuie, soţ minunat, l-a găsit pe deşelatu’ ăsta lung ca o prăjină şi
slab ca un ţâr. Nu-mi place să-l văd pe Kostia că nu-l scapă din ochi, se caţără
pe el ca pe un copac uscat.
La masă, tânăra familie nu încetă cu chicotelile. Antonina Naumovna
observă cum Ilia îi aruncă lui Kostia în farfurie un cocoloş de pâine, şi băiatul,