Ludmila Ulitkaia - Imago

— Ăsta-i un stimulent în plus ca să-l deşurubez, zâmbi satisfăcută Deby.
Aşa cum fusese prevăzută, nunta a avut loc în mai, pe o vreme ploioasă, asta
însemnând bogăţie pentru tinerii însurăţei, după cum minţea cu neruşinare o
superstiţie din popor.
Deby O’Hara e îmbrăcată într-o rochie albă înfoiată. În mâini are un buchet
de nuntă rotund din flori artificiale, adus tocmai din America. Poartă pantofi
albi cu tocuri. Sania e îmbrăcat cu o scurtă de catifea cu fermoar şi cu jeanşi
vechi.
Eugene poartă un veston din tweed şi cravată, e mult mai potrivit pentru
rolul de logodnic. Olia, Ilia şi Tamara sunt prezenţi şi ei, modest îmbrăcaţi cu
ce au mai bun.
Logodnicii stau în picioare, unul lângă altul. Eugene îi fotografiază. Din
cealaltă parte îi fotografiază Ilia.
Intră în holul mic, tezaurul matrimonial unde stau grămadă câteva perechi:
doi africani cu două blonde, un arab cu o fată cu figură de orientală, câteva
cupluri din Europa de Est, nu prea e clar de unde vin: cehi sau polonezi. Se stă
la rând.
Aşteaptă toţi în tăcere. Sania cercetează figurile însurăţeilor. Fără îndoială
că africanii sunt de la Institul Patrice Lumumba. Negrul frumos, cu pielea
violacee, scoate din buzunar un pachet de cărţi şi-i propune logodnicei să
joace o partidă. Ea refuză. El începe să facă o pasienţă. Al doilea, mic şi urât,
îşi ţine logodnica de mână: pielea ei albă îl încântă. Îşi plimbă degetele pe
încheietura mâinii. Arabul e ceva mai în vârstă, nu se vede de unde vine, are
degetele acoperite cu inele de aur, şi logodnica lui e toată în aur, şi se vede cât
de colo că se doresc la nebunie. El îi pune mâna când pe talie, când pe umăr.
Cehul sau polonezul citeşte ziarul.
„E în cehă“, remarcă Sania.
Deby e nervoasă. Sania încearcă s-o distreze şoptindu-i vrute şi nevrute.
Sunt invitaţi, în sfârşit, într-o sală lungă. Covorul roşu duce la o masă, la care
stă o femeie bine-făcută, seamănă cu artista Alla Larionova, o eşarfă roşie şi
groasă îi traversează umărul – un fel de covor roşu în miniatură. Printr-o altă
uşă intră martorii – Olia, Ilia, Tamara şi Eugene cu aparatul de fotografiat. Pe
drum ei îl refuză pe fotograful oficial. Refuzaseră deja marşul lui
Mendelssohn.
Apoi începe delirul. Femeia cu eşarfa se ridică în picioare şi declară:
— Cetăţeana Statelor Unite ale Americii Deborah O’Hara şi cetăţeanul
Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice Aleksandr Steklov au îndeplinit