Ludmila Ulitkaia - Imago

istorie, geografie, literatură. Biblioteca lui de acasă arăta ca biblioteca unui
profesor universitar. Nu era profesor, în schimb bunicul lui fusese profesor de
drept roman la Universitatea din Kazan în vremurile dinaintea potopului, când
nici nu se pomenea de marxism-leninism, şi întemeietorul părţii posterioare a
viitoarei ştiinţe şedea cuminte în banca lui de student şi puţin îl interesa
materia asta.
Igor Vladimirovici îşi îndemna mereu fetele: învăţaţi, pentru oamenii
instruiţi viaţa e mai interesantă decât pentru cei fără carte. Le aducea în faţa
bibliotecii şi le arăta cărţile:
— Dacă nu ajungeţi să le citiţi, măcar să învăţaţi ce scrie pe cotorul lor:
Aristotel, Platon, Plutarh. Pe tine, Irka, probabil că te învaţă ceva la
Universitate, şi tu, Lenocika, mai pune mâna pe o carte din când în când, că nu
muşcă.
Privirea fetelor aluneca distrată pe cotorul cărţilor preţioase, le ştiau din
copilărie, fiecare unde-şi avea locul.
Bibliotecile erau vechi, aduse din Suedia, cu uşi în părţile de jos şi cu
geamuri glisante în părţile de sus. Jos erau cărţi foarte speciale în limba rusă,
editate în străinătate, aduse de Igor Vladimirovici de la serviciu.
Pe Lena n-o interesau deloc, în schimb Irka lua uneori câte o carte s-o
citească. Multe dintre ele erau foarte interesante, nu le găseai în bibliotecile
din oraş: Gumiliov, Ahmatova, Ţvetaeva, Mandelştam.
Tocmai cărţile acestea îi schimbară fetei statutul la Universitate. Poeziile nu
mai fuseseră reeditate de mult în ţară, şi tocmai ele au fost momeala cu care şia
ademenit colegii, o întreagă bandă repezindu-se să-i ciugulească din palmă.
Pe urmă a început să aducă şi alte cărţi din rafturile secrete ale tatălui, dar
numai câte una. Nu-i spunea nimic, bineînţeles. De altfel, şi lui îi plăceau
poeziile scumpe la vedere, multe le ştia pe de rost.
Prestigiul Irei Troiţkaia a crescut vertiginos, avea o tehnică isteaţă, nu-şi
punea la bătaie întreaga bogăţie deodată, îi hrănea cu porţia pe amatorii de
lectură. Aducea la fumoar curiozităţi periculoase de-a dreptul, cât şi rarităţi
extrem de valoroase – toate ediţii nou-nouţe, abia ieşite de sub tipar, ediţii
tamizdat, adică publicate dincolo de graniţă, marea majoritate provenind de la
Editura YMKA-Press. Exact atunci a întâlnit Olga pentru prima dată numele
lui Berdiaev, dar la vremea aceea ea prefera poezia. Într-o zi a luat un volum
al lui Hodasevici 55 şi, din greşeală, a vărsat cafeaua pe el – pe copertă a apărut
un copac cu contururi vagi şi un drum, abia dacă mai puteai ghici ce scria pe
ea.