Ludmila Ulitkaia - Imago

La ora trei începu adevăratul interogatoriu, aşa avu impresia Olga.
Aleksandrov, pe care îl numea în sinea ei Kosîghin, stătea aşezat în birou, dar
mai era unul, un căpitan care aproape că nu scotea o vorbă. Primul individ în
uniformă din ziua aceea. Olga nu ştia că nu e un interogatoriu, ci doar o
conversaţie.
Ce să spună? Ce să nu spună? Nu era învăţată să mintă. Ilia o prevenise: să
fie isteaţă, să se ţină tare, să nu spună nimic. Lucru foarte complicat. Şi Olia
începu să vorbească, deşi intenţiona să nu scoată un cuvânt. Şi dă-i cu vorba o
oră, două, trei. Întrebările erau toate insignifiante – cu cine eşti dumneata
prietenă, pe cine frecventezi, ce citeşti. Îi pomeniră de profesorul emigrant,
ştiau, bineînţeles, de scrisorile de protest semnate de ea, şi mai ştiau că fusese
dată afară din Universitate în 1965. Chiar o compătimeau: la ce-ţi trebuie
dumitale vânzoleala asta antisovietică? Doar eşti fată sovietică, ce-ţi veni să
te amesteci?
Olga o făcu pe proasta, bătu câmpii despre nişte prietene pe care nu le mai
vedea de mult, erau toate măritate, doar ştiţi, copiii, serviciul…, dar ca să se
răzbune, o numi pe Galia Poluhina ca fiind una dintre prietenele apropiate, nu
dădu alte nume, aşa crezu ea că e bine.
Aleksandrov o întrebă despre Tamara Brin, lăsând-o pe Olga cu gura
căscată.
— Nu, nu ne vedem. Înainte eram prietene, dar acum e băgată până peste
cap în ştiinţă, nu se mai vede cu nimeni.
— Cum aşa, cu nimeni? Se vede, de exemplu, cu Marlen Kogan. Învaţă
limba ivrit.
Olga ridică din sprâncene:
— Ca să vezi! Serios?
— Aici eu pun întrebări şi dumneata răspunzi. Se vede că dumneata, Olga
Afanasievna, te crezi fată dezgheţată şi inteligentă, nu-i aşa?
El zâmbi, arătându-şi dinţii mari, şi Oliei i se făcu dintr-odată frică. Se
simţi complet descoperită, vulnerabilă la atacuri răutăcioase şi înţepături,
moale ca scoica fără cochilie. Îşi dădu seama pe loc că trebuie să facă o pauză
şi ceru să meargă la toaletă.
Aleksandrov sună, intră o femeie cu fundul mare care o conduse până la
toaletă pe coridorul întortocheat. În cabină, pătrate mici din hârtie de ziar erau
agăţate de un cui. Aşezată pe closetul curat, fără colac, îşi zise: „Interesant,
cum o arăta closetul la FBI?“ Şi începu să râdă atât de tare, încât femeia cu
fundul mare tresări speriată. Răgazul de o clipă îi făcu bine: îşi adună