Ludmila Ulitkaia - Imago

Naumovici a scăpat fiindcă s-a dus din proprie iniţiativă să lucreze la NKVD,
pe urmă a şters-o la timp în provincie şi a fost consultant la nu ştiu ce. Tip
deştept, mai rar aşa lepădătură.
— Vreau să mă lămuresc, s-a justificat simplu Miha.
— Bine, lămureşte-te, i-a zis îngăduitor Marlen. Vrei să inventezi roata de
unul singur, hai, dă-i bătaie, cărţile sunt în mâna ta!
Mătuşa Ghenia le-a pus câte o farfurie cu borş în faţă, pe urmă a adus felul
doi, chiftele cu cartofi: trei chiftele pentru fiul său, două lui Miha şi una pentru
ea.
Marlen a izbucnit în râs arătând chiftelele:
— Uite, asta-i dreptatea socială! La fel e şi cu tot restul!
Miha îşi simţea capul cât o baniţă. Citea, citea fără întrerupere, dar apăreau
din ce în ce mai multe întrebări, în vreme ce răspunsuri mulţumitoare erau tot
mai puţine. A încercat să aibă o discuţie despre socialism cu Viktor Iulievici,
dar acesta a ridicat din sprâncene şi i-a spus că n-are nici o înclinaţie pentru
ştiinţe sociale.
Ilia, băiat foarte bine informat şi curios să le ştie pe toate, n-a încetat să
toarne gaz peste foc, dându-i lui Miha să citească una dintre cele mai grozave
cărţi, apărută în samizdat: cartea lui Orwell 1984. Un exemplar al acesteia îl
pierduseră, fără să ştie, în 1957 împreună cu servieta diplomatului Orlov,
unchiul lui Pierre. Cartea l-a impresionat puternic pe Miha: a fost mai receptiv
la meşteşugul artistic decât la scolastica social-economică.
Ilia s-a putut făli cu o mică victorie – Miha îşi potolise elanul revoluţionar.
Cu toate acestea, relaţia lor se împotmolise puţin. Cât despre Sania, nu se
putea spune decât că era absorbit de sistemele muzicale, şi prietenii lui dragi
nu aveau cum să-i fie interlocutori.
Sensibilitatea deosebită a lui Miha pentru literatură l-a adus în situaţia
jalnică de a rămâne fără locul de la aspirantură şi fără slujbă la sfârşitul
toamnei lui 1966.
Iakov Petrovici, conducătorul lucrării lui nescrise, era amărât şi încerca să-l
ajute. În măsura posibilităţilor. Era fără îndoială un om de treabă, dar
maleabil. Şi destul de inteligent ca să-şi dea seama cât de complicat era să
îmbine onestitatea cu supleţea în faţa autorităţilor, cu care mereu căzuse la
înţelegere într-un fel sau într-altul. În cazul lui Miha Melamid, nu reuşise să
cadă la învoială. Treaba asta îl umpluse de amărăciune, dar nu distrusese
colaborarea lor atât de folositoare.
El încercă de câteva ori să-l ajute pe Miha să-şi găsească de lucru. Avea o