Ludmila Ulitkaia - Imago

avalanşa de citate. Pare că tot ce are valoare nu îmbătrâneşte. Fiindcă în lume
există o uriaşă mulţime de de toate, şi există o uriaşă mulţime de lumi – asta-i
impresia pe care ţi-o lasă. Lumea lui Beethoven, lumea lui Dante, lumea lui
Alfred, lumea lui Iosif… Secretul e…
— Ajunge, opreşte-te. Uite încă un citat, îţi aminteşti? îl întrerupse Liza
încetinind pasul:
Acest mister ta-ta ta-ta-ta-ta ta-ta,
Eu nu am dreptul să-l expun mai clar. 95
— Da, bineînţeles. Slăbuţ poet. Dar s-a apropiat de mister. În proză. Ce
crezi?
— Nu ştiu, Sania. Cred că am ajuns oameni în toată firea, dar ştim acum mai
puţin decât ştiam în tinereţe.
Apoi merseră în tăcere, aproape legănându-se, fiindu-le frică să nu alunece
– înaintau pe un adevărat patinoar.
— N-am văzut nici un taxi. Trebuia să-l chemăm prin telefon.
Şi brusc ea îşi aduse aminte despre ce voia să-i povestească de mult timp.
— Anul trecut am întâlnit-o pe Vera la Paris. Conduce un master class. La
început m-am gândit: ce păcat că nu mai concertează. Pe urmă am asistat la
lecţiile ei… Şi n-am mai deplâns-o: interpreţi sunt câtă frunză şi iarbă, în
schimb ea e pe cale să înfiinţeze o şcoală pentru pianişti. Sau s-o continue. O
şcoală rusească. Şi tu aparţii şcolii ruseşti. Eşti elevul lui Kolosov.
— Într-un fel. Ştii că nu m-a iertat până a murit că am emigrat?
— Era un om deosebit. Patriot în felul lui. Noi suntem cosmopoliţi. Muzica
e patria noastră.
— Atunci de ce vorbeşti de şcoala rusească? Nu, n-ai nimic cosmopolit în
tine. Aparţii tot şcolii ruseşti cu Ceaikovski al tău.
— Dar voi ce aveţi cu Ceaikovski de-l dispreţuiţi aşa de tare?
— Mie mi-a trecut de mult. Prietenului nostru, Iosif, nu-i plac emoţiile
neînfrânate şi patosul lui.
— Între noi fie spus, şi el, deşi e lipsit de patos, aparţine tot şcolii ruseşti.
— Nu, el este al lumii întregi.
— Nu, dragul meu prieten, să mă ierţi, dar el scrie în rusă.
— Da, în rusă, e adevărat.
Lângă ei, mai-mai s-o atingă pe Liza, se opri un taxi. Din el coborî un
zdrahon de bărbat, şi beat pe deasupra. Sania îi făcu semn taximetristului, îi
mângâie Lizei părul, o sărută. Ea îşi trecu mâna pe faţa lui, de la frunte până la