Ludmila Ulitkaia - Imago

Musafirii râseră, dar bineînţeles că nimeni nu reuşi să dezlege şarada. Ilia
era singurul capabil să ghicească. Şi fu la înălţime. După ce le dădu răgaz să
se convingă că nu-i de nasul lor să dezlege ghicitoarea, anunţă nu fără
mândrie:
— Ştiu, animalele astea se numesc Mutiukin şi Murîghin.
La drept vorbind, nimic nu-i îndreptăţea pe băieţi să prezinte şarada, fiindcă
musafirii nu auziseră în viaţa lor de Mutiukin şi Murîghin, dar nimeni nu se
grăbi să-i dojenească. Era distractiv, ce altceva le trebuia?
În grupul celor trei ceva se schimbase: Miha, participant la alcătuirea
şaradei, îl ajunsese din urmă pe Sania, şi Ilia chiar îi întrecuse – doar era cel
care dezlegase şarada şi întreţinuse atmosfera de joc până la sfârşit. Dacă nu
se găsea dezlegarea, jocul putea fi considerat nereuşit. Bravo, Ilia!
Băieţii se îmbrăţişară, Vasili Innokientievici îi fotografie pe toţi trei. Era
prima lor fotografie în grup.
Aparatul lui Vasili Innokientievici, trofeu din război, era grozav, după cum
remarcă Ilia. Şi mai remarcă epoleţii de colonel cu însemnul şarpelui. Medic
militar…
În ziua de 10 ianuarie, Anna Aleksandrovna îi duse pe băieţi să asculte
concertul de pian al lui Mozart în sala Ceaikovski. Ilia se plictisi îngrozitor,
chiar aţipi puţin, pe Miha muzica îl tulbură într-atât, încât nu reuşi să scrie o
poezie inspirată, din cauza emoţiei prea mari şi a entuziasmului. Sania se
întristă, nu se ştie de ce, era cât pe ce să plângă. Anna Aleksandrovna ştia
motivul. Sania voia să cânte şi el Mozart tot aşa…
Pe 11 ianuarie se reîntoarseră la şcoală, şi în aceeaşi zi, toţi trei şi încă
unul, Igor Cetverikov, o luară pe coajă rău de tot în curtea şcolii. Totul începu
de la o bătaie nevinovată cu bulgări de zăpadă şi se termină cu o înfrângere
zdrobitoare: pe Miha îl loviră în ochi, îi sparseră ochelarii, Ilia se pomeni cu
buza crăpată. Unde mai pui că agresorii erau doi, iar ei erau patru – lucru trist
de tot. Sania se ţinu mai departe, după cum îi era obiceiul – mai degrabă din
delicateţe, decât din laşitate. Mutiukin şi Murîghin îi provocau aceeaşi scârbă
pe care i-o provocase cârpa de spălat pe jos cu care îi şterseseră faţa. În
general, agresorii nu-i dădeau nici o atenţie, îi interesa mai degrabă
roşcovanul de Miha, care azvârlise bulgărele de zăpadă, tare ca piatra, drept
în nasul lui Murîghin. Ilia scuipa sânge lângă gard, Cetverikov se întreba dacă
să n-o ia la sănătoasa şi Miha, cu spatele sprijinit de perete, era pregătit de
luptă, ţinându-şi pumnii roşii în faţă. Avea pumnii mari, aproape ca ai unui
bărbat.